Igor Terehov, primarul orașului Harkov, a anunțat că metroul orașului își va relua operațiunile marți, după ce timp de 3 luni a fost folosit ca adăpost pentru oamenii care au fugit de bombardamentele rusești, relatează CNN.

Pe 24 mai, vom deschide metroul. Toate liniile vor fi operaționale. Metroul va circula între orele 7:00 la 19:00. Intervalele nu vor fi aceleași ca pe timp de pace. Depoul de metrou a fost avariat în timpul bombardamentelor, astfel că intervalele vor fi mai lungi”, a spus Terehov.

În timpul apogeului bombardamentelor rusești asupra Harkovului, al doilea oraș ca mărime al Ucrainei, mulți locuitori s-au refugiat în sistemul de metrou al orașului. Terehov a spus că mulți dintre cei care au rămas în subteran au fost mutați în cămine aflate în zone mai îndepărtate de bombardamente.

Dacă este necesar, oamenii pot folosi metroul ca adăpost, în special pasajele subterane”, a precizat Terehov.

Sursa: digi24.ro

Distribuie articolul: