Cu vârsta tot mai puține vrem să le spunem și doar prin fapte să îi lăsăm să simtă cât de mult îi iubim sau cât de mult am crescut. Așa e situația Scriitoarei Lucia Brainstorm, stabilită de câțiva ani în Danemarca, care i-a dedicat tatălui sau un mesaj extrem de emoționant, de ziua lui de naștere.

„Bărbatul – erou din viața mea. Tatăl meu mereu a crezut în mine, îmi zicea: „tu ești capabilă, tu trebuie să înveți bine, să îți faci un drum bun în viața și să nu depinzi de nimeni”. Știu că nu și-a dorit să mă vadă scriitoare sau actriță. Își făcea mereu griji pentru mine și spera să fac ceva mai bun. Acum însă simt că îl fac fericită și mândru de mine, citesc asta în ochii lui de fiecare dată când îl sun și îl privesc cu atâta dor, iar calmul din privirea lui și cuvintele citite în acea privire, ajung să mă facă să mă simt împlinită!

E al treilea an în care de ziua lui sunt departe de casă, iar în toată goana aceasta zilnică de-a pune visurilor mele haine de lucru în momente ca acestea te oprești și nu vrei decât un bilet care duce la el.

A fost mereu omul care le-a putut pe toate, el m-a învățat că peștele cu multă răbdare pe uscat tot poate supraviețui și apoi oricum ajunge în mare. Astăzi el e acasă, poate cu încă câteva riduri, de la atâta muncă , eu aici cu încă câteva lecții învățate și credința că peștele din mine a intrat deja în mare și și-a găsit liniștea, pentru ce îi mulțumesc lui că nu s-a temut să mă lase să aleg, să îmi fac singură drum în viață și să îmi port de grijă!

La mulți ani, eroul meu. Mulțumesc pentru toată dragostea ta pură ce mi-o porți și umărul tău care mereu, indiferent de orice, e gata să mă asculte și să îmi ofere un sfat.

Să știi că cu cât mai multe trepte urc în drumul acesta al vieții mele, cu atât mai mult gândurile mele duc la tine, fiindcă de fiecare dată știu că acolo într-un colț ești tu – cel mai aspru critic al meu, care zâmbește și îi place ceea ce fac. Chiar dacă tu nu ești omul care să spună multe, asta o face privirea ta pentru tine. Te iubesc!”, a scris în final Lucia.

Menționăm că Lucia Brainstorm este stabilită de 3 ani în Danemarca. Basarabeanca se află deja la al treilea volum publicat. Acestea s-au bucurat de succes, iar autoarea a promis, după lansarea ultimei cărți, un roman, că va reveni cu o serie de șase asemenea opere. Pentru a achiziționa orice carte a Luciei îi puteți scrie direct pe rețelele sociale sau pe pagina blogului Confesiunile unei femei.