Vlad Plahotniuc a publicat un mesaj de Anul Nou adresat „prietenilor, colegilor și cetățenilor Republicii Moldova”, în care trasează un tablou sever al situației din țară, lansează critici directe la adresa actualei guvernări și anticipează schimbări politice și sociale majore începând cu 2026.

În mesaj, fostul lider politic afirmă că anul care se încheie a fost „dur pentru țară și pentru majoritatea moldovenilor”, acuzând conducerea statului de lipsă de empatie față de cetățeni, de promovarea cenzurii, de accentuarea sărăciei, emigrației și a ceea ce el numește „isterie politică”. Totodată, susține că așteptările legate de schimbare prin intermediul alegerilor nu s-au materializat, invocând presupuse nereguli atât la scrutinul parlamentar, cât și la cel prezidențial, potrivit Știri.md.

Plahotniuc compară perioada de până în 2019 cu anii care au urmat, lansând un apel către juriști, analiști și jurnaliști să „facă diferența” între „mitul statului capturat” din trecut și „realitatea crudă” a prezentului. El pune sub semnul întrebării nivelul de democrație, pluralismul politic și starea economiei Republicii Moldova în perioada post-2019.

Potrivit acestuia, Republica Moldova traversează în prezent o stare de „multă disperare”, însă își exprimă convingerea că anul 2026 va marca începutul unor schimbări profunde. În viziunea sa, societatea va trece printr-o transformare de mentalitate și „va înceta să rabde și să se lase mințită”.

În același mesaj, Vlad Plahotniuc le mulțumește celor care i-au fost alături pe parcursul anului 2025 și afirmă că aceasta a fost perioada în care și-a planificat revenirea în Republica Moldova. Referindu-se la situația sa juridică, el susține că aflarea sa în detenție este rezultatul „fricii politice” față de el și al subordonării instituțiilor statului.

Totodată, Plahotniuc declară că este convins că justiția „va fi liberă de presiunea politică”, că își va redobândi libertatea și că va putea pune în aplicare „cele mai bune intenții” pentru Republica Moldova.

Mesajul se încheie cu urări pentru anul 2026 și cu concluzia simbolică potrivit căreia „uneori nu aduce anul cât aduce ceasul”.

Distribuie articolul: