Melania Knavs s-a născut în urmă cu 50 de ani în Novo Mesto, sud-estul Sloveniei, pe atunci parte a Iugoslaviei, şi a crescut în Svenica. După o carieră în modă, în calitate de topmodel şi creatoare de bijuterii, din ianuarie 2017 este prima doamnă a Statelor Unite ale Americii.

Melania s-a născut într-o familie modestă – tatăl, vânzător de maşini şi membru al Partidului Comunist, iar mama, lucrătoare la o fabrică de textile din Svenica. În adolescenţă visa să defileze pe principalele podiumuri ale industriei modei şi planurile au devenit, parţial, realitate, după ce a ajuns la New York.


Studia arhitectura şi designul la Universitatea din Ljubljana când, în 1992, revista slovenă Jana a organizat concursul anual Look of The Year. Primele trei clasate au primit contracte la Paris, Milano şi Viena. Melania Knavs a fost una dintre ele.

A renunţat la facultate şi s-a mutat la Milano, unde a lucrat câţiva ani în principal ca model pentru diverse reviste. În 1996, a ajuns la New York. A apărut într-o reclamă pentru Camel, panou amplasat în Times Square, şi într-un număr special al revistei Sports Illustrated. Într-o noapte, în clubul Kit Kat din Manhattan, modelul în vârstă de 28 de ani la acel moment l-a cunoscut pe magnatul Donald Trump, în vârstă de 52 de ani, scrie news.ro.

În 1999, Howard Stern a intervievat-o pentru emisiunea lui radio. A răspuns fără reţinere la întrebări precum cât de des întreţine relaţii sexuale cu Trump şi dacă este dezbrăcată. O atitudine faţă de presă şi public complet diferită de cea din ultimii ani. Trump şi Melania au fost despărţiţi o perioadă, dar şi-au reluat relaţia.

În 2001, ea a primit o viză de şedere cunoscută popular ca „Einstein”, acordată personalităţilor străine cu „abilităţi extraordinare”, între care laureaţilor Nobel sau artiştilor cunoscuţi la nivel mondial. În acel an, potrivit The Washington Post, programul a fost atribuit doar pentru 3.000 de persoane, mai puţin de 1% din totalul vizelor acordate.

Avocaţii primei doamne nu au dezvăluit până în prezent documentele depuse pentru solicitarea acesteia. La gala Met din 2004, unul dintre cele mai importante evenimente din lume, Trump a cerut-o pe Melania în căsătorie.

Anul următor, într-o biserică episcopală din Palm Beach, Melania Knavs a devenit a treia soţie a lui Donald Trump. A devenit astfel cetăţean american şi l-a născut în 2006 pe Barron. „Am doi fii. Copilul meu mic este Barron şi copilul meu mare este Donald”, spunea ea într-un interviu citat de El Pais.


Iniţial, a produs bijuterii, accesorii şi produse cosmetice, ducând o viaţă aparent liniştită în New York. Începând cu 2015, când Trump şi-a lansat campania pentru Casa Albă, a ajuns în atenţia presei. De atunci, au fost scoase la lumină înregistrări vechi, fotografii compromiţătoare şi au apărut numeroase zvonuri cu privire la mariajul cu Donald Trump, acuzat că a plătit pentru ca o actriţă porno să nu dezvăluie că aveau o relaţie cu trei luni înainte de naşterea lui Barron.

În ultimii ani, Melania Trump a apărut public doar cu ocazii speciale, în mare parte vorbind despre proiectul ei „Be Best“, pentru combaterea hărţuirii online la care sunt supuşi minorii. Presa americană a scris recent că şi-a găsit „propria voce” – referire la o fotografie publicată de ea în care apare purtând mască chirurgicală şi prin care face apel la respectarea recomandărilor făcute de experţi privind Covid-19.

Pe 16 iunie 2020 va fi publicată o nouă carte despre Melania Trump, o biografie neautorizată scrisă de Mary Jordan, jurnalistă la The Washington Post şi câştigătoare a unui premiu Pulitzer. „The Art of Her Deal” – joc de cuvinte pornind de la autobiografia lui Trump, „The Art of the Deal”.

„Adevărata Melania Trump este mult mai interesantă decât imaginea pe care multe persoane o au despre ea”, a spus Jordan, care a scris cartea pe baza a 100 de interviuri, niciunul însă cu prima doamnă.

Sursa: adevarul.ro

Distribuie articolul: