Medicii oncologi din raioane au dreptul de a prescrie, începând cu luna iulie anul curent, investigații de înaltă performanță persoanelor cărora le-au fost depistate pentru prima dată maladii oncologice.

Compania Națională de Asigurări în Medicină, în comun cu Institutul Oncologic, a extins dreptul de prescriere la servicii de înaltă performanță și mediciilor oncologi/responsabili pentru oncologie din Secțiile consultative a spitalelor raionale, cu scopul de a spori accesul și a micșora și mai mult timpul de așteptare la prima tomografie.

Anterior, biletul de trimitere pentru accesarea acestor investigații era eliberat de medicii specialiști de profil din cadrul Centrului consultativ diagnostic al Institutului Oncologic, iar timpul de așteptare a acestor pacienți la investigații s-a redus pe parcursul lunii iunie de la 45 de zile la 5 zile.

Amintim, că în scopul sporirii accesului la serviciile sus-menționate, CNAM a semnat acorduri adiționale cu mai mulți prestatori de servicii medicale de înaltă performanță pentru peste 2000 de investigații în valoare totală de cca 4,8 milioane de lei. Investigațiile sus-menționate sunt efectuate de către șase prestatori publici și privați care au semnat contracte cu CNAM pentru acest tip de servicii.

Distribuie articolul: