Autoritățile din Ucraina au destructurat mai multe scheme complexe de evitare a mobilizării și de trecere ilegală a frontierei, unele dintre ele folosind rute ce implicau inclusiv Republica Moldova și regiunea transnistreană. Rețelele operau la scară largă, cu implicarea unor medici, șoferi de ambulanță și organizatori de transport clandestin, iar sumele percepute ajungeau până la 20.000 de dolari pentru ieșirea din țară.

Potrivit Serviciului de Securitate al Ucrainei și Poliției Naționale, au fost destructurate șase rețele distincte în mai multe regiuni. Acestea facilitau evitarea încorporării prin metode variate, de la falsificarea documentelor medicale până la transporturi ilegale peste frontieră.

Tarifele pentru „servicii” variau între 2.000 și 20.000 de dolari, în funcție de traseu și gradul de risc. Unul dintre cele mai elaborate cazuri a fost documentat în Transcarpatia, unde un organizator a creat un sistem de tip „convoi”: un vehicul de recunoaștere verifica traseul, urmat de mașina cu persoanele transportate. În cazul apariției controalelor, acestea erau ghidate pe rute alternative. Suspectul a fost reținut în flagrant, în timp ce transporta trei persoane spre frontieră.

Ancheta a scos la iveală și implicarea unor cadre medicale. Un medic psihiatru este acuzat că facilita obținerea gradelor de invaliditate contra cost, influențând comisii medicale, documentele fiind ulterior folosite pentru evitarea mobilizării.

În regiunea Dnipropetrovsk a fost descoperită o altă schemă de falsificare a concluziilor medicale privind inaptitudinea pentru serviciul militar, inclusiv pentru persoane deja mobilizate.

În sud, în regiunea Odesa, trei angajați ai serviciului de ambulanță sunt suspectați că utilizau autospeciale pentru transport ilegal de persoane peste frontieră, unele rute având ca punct de tranzit regiunea transnistreană. Tot aici, un fermier ar fi organizat trasee clandestine prin zone izolate și împădurite pentru a evita controalele.

În regiunea Vinița a fost descoperită o altă metodă de operare, în care persoane erau trecute peste râul Nistru cu ambarcațiuni, pentru a continua deplasarea în afara Ucrainei.

Toate persoanele implicate sunt cercetate pentru organizarea trecerii ilegale a frontierei și trafic de influență, infracțiuni pedepsite cu până la nouă ani de închisoare și confiscarea averii. Autoritățile susțin că aceste cazuri indică existența unor rețele extinse, cu conexiuni transfrontaliere, inclusiv prin Republica Moldova. Ancheta este în desfășurare.

Distribuie articolul: