Cu siguranță marketingul serviciilor de sănătate este un domeniu complicat de abordat și extrem de sensibil, care vine, de fapt, să contribuie la îmbunătățirea stării de sănătate a populației. Dat fiind faptul că este vorba de un serviciu cu un caracter imaterial, care ține de aspecte emoționale și extrem de sensibile (căci implică și teama pacienților de medici), se impune o comunicare constantă, construirea unei relații de încredere, precum și asigurarea tangibilizării serviciului.

Astfel, celor patru componente standard ale mixului de marketing (preț, produs, promovare, distribuție) li se mai adaugă încă trei: procesul, personalul şi dovezile fizice.

Marketingul serviciilor de sănătate poate fi aplicat pentru: spitale private și publice, clinici stomatologice, laboratoare, farmacii, companii de turism medical, instituţii publice etc.

Cum trebuie construită strategia de promovare a serviciilor medicale?

Poți merge pe 2 abordări în marketingul online al serviciilor de medicină și anume:

  • Promovarea produsului global – în ansamblu te vei ocupa de promovarea serviciilor medicale oferite de instituția ta.
  • Promovarea segmentată – a unor componente distincte folosind mesaje specifice fiecărei componente (promovarea unor servicii și programe).

Iată ce canale de comunicare ale mesajului de marketing lucrează atunci când este vorba de promovarea serviciilor de sănătate:

  1. Locația pe Google Maps: pentru a fi vizibilă calea de navigare spre locația ta, ca oamenii să te găsească cu ușurință la o simplă căutare pe Google. Profilul tău de pe harta Google trebuie să fie compilat cu următoarele date: denumirea companiei, tipul afacerii, imagini de calitate, orele de lucru, numărul de telefon, link la site, recenzii și recomandări de la clienți.
  2. Google Ads: te va poziționa în primele rezultate în căutările pe Google. Cu PPC plătești, în particular, pentru fiecare click real, obținut de la un public-țintă bine ales și bine targetat. Poți, de asemenea, apela la campanii de remarketing prin care să le reamintești celor care au fost pe site-ul tău să se programeze la o consultație sau să ceară detalii dacă au neclarități.
  3. Content marketing și comunicare despre rezultate – în primul rând trebuie construiești o strategie de comunicare prietenoasă, să încurajezi audiența ta să pună accent pe sănătate, să-și facă analizele și să meargă la medic când o cere situația. Pentru a-i convinge de calitatea impecabilă a serviciilor tale, poți plasa pe site studii de caz bine documentate și anonimizate, sau poți chiar să ceri recenzii de la pacienții vindecați. De asemenea, aici este cazul să prezinți stilul prietenos de abordare a pacienților din partea personalului tău, atmosfera relaxantă din instituție: să asiguri oamenii că se vor simți bine beneficiind de serviciile tale.
  4. Pune accent pe avantajele tale competitive – la fel ca în celelalte nișe, și cea medicală cunoaște o concurență acerbă. Dacă dispui de echipamente medicale moderne, tehnologii de ultima generație, medici cu experiență vastă și foarte renumiți, sau ai colaborări constante cu medici din extern, pune accent pe aceste atuuri în mesajul tău de marketing, astfel vei atrage lead-uri calificate.
  5. Fii vocal și prezent la evenimente, atât ca invitat, cât și ca sponsor – prin oferirea cărților de vizită și a broșurilor de promovare, ușor – ușor vei deveni cunoscut în zona în care prestezi servicii.
  6. Pentru a mări numărul de lead-uri, mergi pe oferirea consultațiilor gratis – așa, cu siguranță, vei mări și numărul de pacienți potențiali. Atenție, însă, această strategie trebuie să aibă și un termen clar de expirare, pentru că nu poți munci gratuit prea mult timp.

Distribuie articolul: