„Pașii” este, de fapt, a doua parte a poveștii împărtășite cu fanii săi în single-ul „Lasă-mă”. Mark Stam și-a obișnuit fanii cu videoclipuri conceptuale, cu coregrafie, povești de dragoste, însă, de data aceasta, artistul luptă cu mult curaj, scapă de lanțurile unei relații toxice și este prezentat în adevărate scene care par desprinse din filme de acțiune. Astfel, cu siguranță veți îndrăgi și acest nou videoclip.

„A fost nevoie de un an și jumătate, 2 producții și 3 texte diferite ca să apară această piesă și pot să spun că această călătorie, de la cele mai pure sentimente până la cele mai dure s-a meritat din plin. De data asta fac doi pași înapoi, și mă pun în locul unui narator, povestind o istorie, una dramatică, dar în același timp motivațională, istoria unei persoane care se eliberează din lanțurile unei relații toxice și vede în sfârșit viitorul promițător la orizont”, este mesajul transmis de tânărul artist.

Videoclipul piesei, care a fost compusă de Mark Stam și Alex Cotoi, a fost filmat în Republica Moldova, în regia Spoiala BrotherS.

Vă invităm să vizionați videoclipul și să vă dați cu părerea!

Distribuie articolul: