Vârsta de pensionare a mamelor cu mulți copii ar putea fi micșorată. Un proiect de lege în acest sens a fost avizat astăzi pozitiv de membrii Comisiei parlamentare economie, buget și finanțe, comunică MOLDPRES.

Proiectul prevede ca pentru femeile care au născut și educat trei sau patru copii, vârsta de pensionare să fie redusă cu trei ani. În cazul femeilor care au cinci și mai mulți copii, vârsta de ieșire la pensie ar urma să fie diminuată cu șase ani.

Proiectul de lege pentru modificarea și completarea Legii privind sistemul public de pensii a fost susținut în unanimitate de membrii comisiei pentru aprobare în prima lectură.

Sursa: moldpres.md

Distribuie articolul: