Guvernul examinează posibilitatea majorării salariilor în sectorul public. O spune președintele Maia Sandu, potrivit căreia Executivul analizează toate datele bugetului pentru a veni cu eventuale majorări de lefuri, care ar asigura acoperirea ratei inflației. Șeful statului spune că autoritățile centrale mizează atât pe fonduri interne, cât și pe sprijinul bugetar promis de partenerii de dezvoltare, fiind vorba în special, de prima tranșă din asistența macrofinanciară anunțată de Uniunea Europeană.

Președintele Maia Sandu explică creșterea galopantă a prețurilor prin majorarea prețurilor la nivel global și prin dependența Republicii Moldova de importuri.

Șeful statului spune că majorarea prețurilor la produsele alimentare este cauzată de incapacitatea țării de a procesa materia primă, industria de prelucrare fiind foarte modest dezvoltată, potrivit ipn.md.

În contextul celei mai înalte rate a inflației din regiune, președintele spune că Guvernul examinează posibilitatea majorării lefurilor.

„Vom vedea ce majorări își poate permite bugetul. Vom vedea Guvernul cu ce propuneri va veni în curând. Se discută despre majorarea salariilor, așteptăm analizele pe buget ca să vedem ce se poate face. La capitolul pensii am avut indexarea și creșteri care au compensat creșterea prețurilor. Dacă stăm să ne uităm la creșterea pensiei minime și a creșterii pensiei medii, creșterile au fost mai mari decât rata inflației. În cazul celorlalte categorii, sectorul public, vom vedea ce poate oferi Guvernul. În sectorul privat deja depinde de capacitatea agenților economici să compenseze aceste creșteri a ratei inflației”, a spus președintele Maia Sandu în cadrul emisiunii „Punctul pe Azi” de la TVR Moldova.

Maia Sandu mai spune că Republica Moldova mizează pe ajutorul partenerilor de dezvoltare în depășirea crizei economice cu care se confruntă. În calitate de sprijin bugetar este așteptată prima tranșă din cele 150 de milioane de euro promise de UE și grantul promis de autoritățile de la Berlin.

„Avem promisiunea Uniunii Europene de a debursa prima tranșă din cele 150 de milioane de euro, asistență macro-financiară. Există o promisiune de sprijin bugetar sub formă de donație din partea Germaniei, destinată susținerii fondului de vulnerabilitate energetică prin care se vor oferi compensații pentru cetățenii cu venituri mici. Există un sprijin suplimentar din partea Uniunii Europene, trebuie să vedem când exact vine. Alte forme de sprijin promise de donatori nu ajung în buget, ci sunt bani pentru implementarea unui proiect, de exemplu, pe eficiență energetică. Sprijin bugetar este mai puțin și acesta va veni pe tranșe”, a mai spus președintele Republicii Moldova.

Potrivit datelor Biroului Național de Statistică, prețurile medii de consum în luna iunie 2022, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, au crescut cu 31,8%, inclusiv la produse alimentare cu 34,3%, mărfuri nealimentare cu 23,4% și servicii prestate populației cu 40,7%.

Distribuie articolul: