Familiile soldaţilor din Garda Naţională rusă (Rosgvardia) care şi-au pierdut viaţa în Ucraina sau în Siria vor primi o compensaţie de 5 milioane de ruble (aproximativ 75.900 de euro), conform unui decret semnat luni de preşedintele rus Vladimir Putin, transmite Agerpres.

În cazul decesului militarilor care au servit în Garda Naţională şi care au luat parte la operaţiunea specială (în Ucraina) sau au îndeplinit misiuni speciale în Siria, membrii familiilor lor vor primi o indemnizaţie de 5 milioane de ruble“, se afirmă în acest decret apărut pe portalul oficial de informaţii juridice.

În aprilie, un decret similar fusese semnat deja de preşedintele rus vizându-i pe grănicerii aflaţi la post la frontiera cu teritoriul ucrainean, precum şi pe “voluntarii” decedaţi în cadrul ofensivei ruse în Ucraina.

Ce este Rosgvardia

Rosgvardia a fost creată în 2016. Având misiunea să se ocupe de sarcini care revin în mod normal forţelor antirevoltă şi unităţilor de elită ale poliţiei, precum menţinerea ordinii publice, aceasta este subordonată direct preşedintelui rus.

Responsabilii ruşi sunt foarte discreţi cu privire la numărul morţilor din cadrul Rosgvardia în cursul ofensivei ruse în Ucraina şi în Siria. La sfârşitul lunii martie, Ministerul rus al Apărării anunţase că 1.351 de soldaţi ruşi fuseseră ucişi pe teritoriul ucrainean, însă experţii şi responsabilii occidentali estimează numărul real ca fiind mult mai ridicat.

Sursa: wall-street.ro

Distribuie articolul: