În timpul vizitei într-o piață de la periferia capitalei Paris, președintele Franței Emmanuel Macron a fost atacat cu roșii, fără a fi însă lovit direct, scrie BFMTV.

Vizitata pieței din Cergy a fost prima ieșire printre francezi a lui Macron după ce a obținut al doilea mandat de președinte.

Președintele francez a fost atacat cu roșii cherry în timp ce discuta cu cetățenii care au venit să-l întâmpine. Șeful statului nu a fost însă lovit, echipa sa de securitate deschizând repede o umbrelă.

Incidentul a avut loc în timpul plimbării sale pe culoarele aglomerate ale unei piețe din prefectura Val-d’Oise, vizită pe care Palatul Elysee nu a anunțat-o decât miercuri dimineață.

Vreau să dau un mesaj de respect și considerație acestor zone care sunt printre cele mai sărace din țară încă de la începutul noului meu mandat”, a spus Macron, în cadrul vizitei sale.

 

Președintele în funcție, Emmanuel Macron, a reușit să se impună duminică în cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale franceze în fața candidatei de extremă dreaptă, Marine Le Pen.

Sursa: digi24.ro

Distribuie articolul: