Ultima zi a lunii octombrie ne va oferi un spectacol cu adevărat special: o lună albastră ce va fi vizibilă în toate colțurile globului.

Luna Plină Albastră în noaptea de Halloween este una destul de rară – aceasta nu își va schimba culoarea (nu va fi albastră), numele fiind dat de faptul că este a doua Lună Plină care apare în aceeași lună (Octombrie a fost singura luna a anului 2020 în care am avut două luni pline în aceeași lună) – prima a avut loc pe 1 octombrie, în prima zi a lunii, iar a doua va fi pe 31 octombrie, în ultima zi a lunii.

Încă un motiv pentru care Luna Plină Albastră de pe 31 octombrie 2020 este una cu adevărat specială – este foarte rar. După acest eveniment, următoarea Lună Albastră care va răsări într-o noapte de Halloween va fi tocmai în anul 2039.

Cum îți pregătești sufletul pentru Luna Plină Albastră de pe 31 octombrie?

1. Acceptă haosul

Haosul este adesea asociat cu Lunile Pline. Cu Mercur în retrograd, astrele ne sfătuiesc să ne așteptăm la o comunicare mai dificilă decât de obicei cu oamenii din jurul nostru. Înainte de a face planuri pentru următoarea perioadă, trebuie să iei în considerare impactul lunii asupra stării tale de spirit.

2. Este timpul să te concentrezi

Pe măsură ce Luna Plină Albastră se va ridica pentru a străluci în noaptea întunecată, noi trebuie să ne îndreptăm atenția asupra a trei obiective mari: romantism, liniște sufletească și plan financiar. Acestea sunt singurele subiecte care ar trebui să ne intereseze în următoarele zile.

3. Nu trebuie să te sperii de schimbări

Uranus, planeta schimbărilor bruște, se va alinia cu Luna Plină. Astrele ne sfătuiesc să încercăm să rămânem optimiști și deschiși la orice schimbări neașteptate care apar în viața noastră.

Sfatul Universului:

Nu te agăța de zona de confort pentru că este posibil că lucrurile să nu funcționeze așa cum îți dorești. Nu te teme de schimbare.

4. Îndreaptă-ți atenția asupra lucrurilor care te fac fericită

Trebuie să fii deschisă la nou; îndreaptă-ți atenția asupra lucrurilor care te fac fericită, nu te teme să explorezi, să întâlnești oameni noi, să faci tot ce îți dorești. Pe plan sentimental, influența lui Uranus te-ar putea conduce către câteva întâlniri întâmplătoare care vor avea potențial interesant.

5. Renunță la ce nu poți controla

Cu tot ce s-a întâmplat în acest an, este posibil să te simți deja epuizată. Luna Plină Albastră îți oferă puțină liniște și te ajută să te eliberezi de toată energia negativă pe care ai depozitat-o în sufletul tău. Scapă de povara greutăților, de durerea din trecut și concentrează-te asupra momentului prezent. Trăiește acum și alege să fii fericită cu ce ai deja.

Sfatul Universului:

Luna Plină Albastră de pe 31 octombrie 2020 este aici pentru a închide capitolele dureroase din viață noastră. Putem merge pe drumul pe care l-am ales, însă trebuie să fim pregătiți și pentru câteva schimbări neașteptate – Uranus are planuri interesante cu noi. Dacă putem rămâne deschiși la noile oportunități care apar în calea noastră, Luna Plină Albastră va avea multe surprize de oferit tuturor.

Sursa

Distribuie articolul: