A făcut stagii peste hotare, iar la revenire și-a promis că pacientele care îi trec pragul vor fi auzite, sfătuite, tratate și încurajate să fie optimiste. Ludmila Chistruga, medic oncolog-mamolog de 13 ani, este convinsă că doar astfel femeile cu cancer mamar depășesc frica de boală, iar recuperarea este cu mult mai ușoară.

„Aflându-mă la stagiere în clinicile din Franța, Elveția sau Germania am remarcat că pacientele oncologice erau mereu cu zâmbetul pe buze, foarte pozitive și, principalul, încrezătoare în ziua de mâine și în viața de după boală. Acest aspect a devenit prioritar pentru mine: să procedez astfel încât pacientele mele să fie optimiste și încrezute în ziua de mâine”, spune medicul oncolog-mamolog, Ludmila Chistruga.

Femeile se adresează târziu la medic

În anul 2018, în Republica Moldova au fost diagnosticate 1,193 de femei cu cancer mamar. Statisticile arată că aproximativ 10% dintre aceste paciente decedează pe parcursul primului an din momentul stabilirii diagnosticului. Ludmila Chistruga este de părere că această cifră alarmantă este din cauza că femeile se adresează prea târziu la medic. Ele invocă lipsa de timp, necesitatea unei programări prealabile la mamolog, distanța de parcurs până la instituția medicală, dar și sfaturile eronate ale unor prietene care le îndeamnă să apeleze mai întâi la remedii naturiste și să nu se grăbească să meargă la un specialist. Între timp, boala progresează, iar pacienta trăiește cu ideea că nu e nimic grav dacă nu are dureri.

„Fiecare femeie tardiv diagnosticată își are propriul motiv sau scuză de ce nu a mers la un control profilactic la mamolog sau de ce nu a mers la acesta măcar atunci când deja a remarcat anumite schimbări la nivelul sânilor. Fiecare dintre ele înțelege abia după consultația la medicul specialist, că, de fapt, un control regulat nu-ți ia mult timp, nu este dureros sau deranjant, nu necesită o pregătire prealabilă specială, în schimb, poate preveni sau trata cu succes boala care ucide anual sute de mii de femei pe tot globul”, explică medicul.

E real în țara noastră să diagnosticăm timpuriu cancerul

În Europa, depistarea cancerului mamar în stadiul I constituie ceva mai mult de 60%, pe când în Republica Moldova această cifră este de aproximativ 10%. În Republica Moldova posibilitățile unui diagnostic timpuriu al cancerului mamar sunt absolut reale și de înaltă performanță. Există un spectru larg de metode de diagnostic și prevenție a stărilor precanceroase, dar și a afectării maligne a sânilor precum examenul ultrasonografic al glandelor mamare, mamografia digitală, puncții cu ac fin și trepanbiopsiile ecoghidate.

„Apariția oricărei tumefacții la nivelul glandelor mamare și diagnosticarea exactă a acesteia deja nu mai reprezintă o problemă. Au apărut metode și tehnici de înaltă performanță care permit precizarea diagnosticului chiar și în cazul când nu se palpează nici o indurație și nu există durere sau disconfort. Aici mă refer la puncțiile și trepanbiopsiile ecoghidate ale glandelor mamare care de mult timp sunt utilizate pe scară largă în cele mai performante clinici europene. Mă bucură mult că putem și noi implementa în practică aceste metode de diagnostic pentru a evita intervențiile chirurgicale inutile și pentru a putea stabili o tactică de tratament conservativ eficace”, explică Ludmila Chistruga.

Pacienta și medicul trebuie să facă echipă

Medicul este de părere că femeia care a fost depistată cu cancer mamar trebuie să-și unească forțele cu medicul său, să formeze cu acesta o echipă și să pornească cât mai curând lupta cu boala. „Este foarte important ca pacienta să își aleagă corect medicul, să simtă că acesta este cu adevărat acel medic cu care vor trece împreună prin toate, medicul alături de care nu îți e teamă de boală, de lupta cu aceasta, de potențialele efecte adverse care pot apărea. Un medic corect ales îți devine un confident, îți dă un plus de energie și curaj pentru a merge înainte. Anume așa văd eu o relație de succes medic-pacient”, spune Ludmila.

Cancerul mamar necesită un tratament complex, care adesea durează un an și mai mult, timp în care pacienta se află sub supravegherea permanentă a mamologului, anume el fiind și veriga de legătură între toate etapele prin care trece pacienta, de la diagnosticare, până la tratament și supraveghere. Medicul mamolog vine cu un îndemn pentru femei: „Diagnosticarea este, probabil, una din etapele cele mai sensibile ale întregului proces curativ. Spre binele nostru, trăim în perioada când există un spectru larg de metode de diagnosticare și prevenție a stărilor precanceroase, dar și a afectării maligne a sânilor. Trăim în timpurile când putem preveni, putem diagnostica timpuriu și putem trata la cel mai înalt nivel. Deci, e păcat să nu avem grijă de noi și să nu fim perfect sănătoase.”

Ludmila Chistruga, oncolog-mamolog

LINIA VERDE: 022 903999, 07890399

P