„Niciodată nu spune niciodată” este despre profesoara Lucia Argint. A fost o întâmplare să devină pedagog – nu demonstra interes pentru domeniul și nici nu credea că se va descurca, având frica de a sta în fața clasei. Jumătate de an de practică pedagogică într-o tabără internațională a făcut-o să înțeleagă că anume lucrul cu copiii o motivează și înaripează enorm. Este la moment șefă a Direcției Evaluare în Învățământul general ANACEC, dar preferă să fie prezentată ca profesoară de istorie cu peste 20 de ani de activitate. Urmează un nou interviu pentru proiectul #ProfesoriCOOL

Dna Argint, cum ați ales pedagogia, sau v-a ales ea pe dvs?

Am ales să aplic la facultatea de Istorie și etnopedagogie de la UPS „I. Creangă” din Chișinău fiindcă eram curioasă să aflu mai multe despre toate petele albe ale istoriei, apărute brusc, odată cu căderea fostului URSS. Dar mai mult în speranța de a mă transfera ulterior după anul III la facultatea de Drept de la USM, facultate extrem de inaccesibilă pentru fete, la începutul anilor `90. Ca să-mi realizez visul trebuia să demonstrez rezultate la studii foarte bune. Anume acest lucru mi-a influențat traiectoria profesională… La finele anului II de facultate, profesorii mei universitari m-au recomandat să particip la un concurs unde se selectau studenți (pentru practica pedagogică, după anul III) – instructori pentru Tabăra Internațională ARTEC din Crimeea.
Ajunsă acasă, după 6 luni de lucru în tabără cu copii de diverse vârste, naționalități, culturi, interese etc., am înțeles că tânjesc după activitatea pedagogică și că mă pasionează tot ce ține de activități de animație cu și pentru copii. Așa pedagogia m-a absorbit. Definitiv.

Ce a fost cel mai greu la început?

Să am răbdare… A fost greu în primii ani să mă impun ca profesor credibil în clasele mari, unde diferența de vârstă era de 4-5 ani față de mine, să jonglez cu captarea atenției, să fiu ascultată, să monitorizez să gestionez eficient activitatea cu clasa. Când ești tânăr, maximalismul dictează multe lucruri și vrei să obții totul deodată. Viața însă îți demonstrează că pentru orice produs sau efect calitativ este nevoie de multă experiență și efort. Au fost multe cazuri în primii 2-3 ani când vroiam să renunț, deoarece îmi părea că nu voi reuși niciodată să stăpânesc o clasă de adolescenți rebeli (râde).

Acum, ce vă bucură ca pedagog?

Sună poate banal, dar te bucuri enorm pentru succesele elevilor tăi, mici sau mari… Te bucuri pentru performanțele colegilor, ai satisfacția că ai pus și tu o „cărămidă” la clădirea unui caracter, soartă, că ai contribuit și tu cum ai putut la imaginea școlii etc.
Simți o satisfacție enormă când te simți util, când foștii elevi te caută, îți duc dorul, te citează sau chiar te repetă în anumite lucruri sau situații.

Ați avut elevi de care v-ați atașat în mod deosebit?

Profesorii sunt și ei oameni… Sunt cazuri când se atașează de unii copii mai mult decât de alții. Și nu în toate cazurile, cum se crede, apar simpatii doar pentru copiii eminenți (zâmbește). Când eram elevă am observat favoritismul față de unii colegi, pentru unii atitudinea profesorilor era obiectivă, pentru alții mai puțin, și asta durea… Am încercat în practica mea să evit a demonstra atitudini deosebite pentru anumiți elevi. Am avut elevi de care mă atașam sufletește, unii dintre care erau chiar codași la învățătură, dar atât de pozitivi, glumeți și omenoși, încât parcă îmi lipsea ceva când lipseau de la școală și tânjeam mai mult timp după ce absolveau.

Cum crește un profesor, ce provocări are, în era tehnologiilor? 

Un profesor „crește” doar investind în propria perfecționare, dar rămânând totodată un etern copil înăuntru: curios și interesat să experimenteze ceea ce apare nou, interesat de noile tendințe ale noii generații. Tehnologia mult blamată, cea care nu-i lăsa pe elevi să se concentreze, a devenit calea prin care ajungem la ei. Nu trebuie să o negăm. Procesul de învățare presupune să ieși din zona de confort, să recunoști că nu știi, să încerci și… să greșești. Nu e ușor să accepți că ai greșit, să îți asumi, să te ridici și să o iei de la capăt. Dar numai așa creștem și progresăm. A apărut acum șansa să lăsăm jos garda rezistenței la schimbare și e provocator.

Vă referiți la pandemie? Ce provocări au profesorii în învățământul online?

Pandemia ne-a adus extraordinara șansă a unei resetări la nivelul paradigmelor și a comportamentelor profesionale, dar ne-a pus să medităm asupra unor probleme de exemplu: Cum vom menține interesul elevilor după luni întregi de pseudo-învățare? Școala la distanță a favorizat o abordare mai puțin responsabilă și serioasă a învățării. Motivația și interesul pentru învățare la o parte din elevi au scăzut mult. Pandemia ne-a oferit totodată mai multe lecții: am conștientizat unde suntem, cât de rezistenți am fost la schimbare, cât de multe sunt lucrurile pe care nu le știm, dar și cât de vulnerabil este sistemul de educație. În predarea la distanță lipsesc multe lucruri: emoțiile, energia, munca în echipă, comportamente care se educă, se observă și se dezvoltă pe viu, comunicarea reală, managementul mișcării, colaborarea și multe altele.

Predarea și învățarea în mediul virtual este mult mai mult decât să apăsăm pe niște taste. Este despre înțelegerea principiilor învățării în mediul virtual, familiarizarea cu aplicații diverse, cu criterii de alegere a acestora, să știm când și cu ce scop le folosim. Este despre învățarea metodelor și instrumentelor care funcționează cel mai eficient în online, despre cum păstrăm interesul pentru învățare cât mai ridicat la elevi, despre relaționarea cu ei și între ei. Fără învățare vizibilă, transformațională, va fi greu să reușim. Cu siguranță mai avem multe de învățat cum aplicăm eficient blended learning, dar am făcut pasul către o altă paradigmă.

Școala va avea nevoie de o altă „normalitate”. Provocările pandemiei au contribuit la regândirea educației și la reconfigurarea școlii. Trebuie să demonstrăm că sunt gata de neprevăzut, că suntem flexibili și că putem menține parteneriatele Profesor-Elev, Școală-Familie, Școală–Comunitate în situația de criză. Învățarea online va deveni parte integrantă a activității școlare cu toate că experiența a demonstrat că predare la distanță nu va putea înlocui integral predarea față în față. Totodată predarea online a demonstrat posibilități noi de integrare a copiilor cu CES. Pentru aceasta, este nevoie de o mult mai mare flexibilitate în planificarea și desfășurarea activităților de învățare și, desigur, de îmbunătățirea competențelor profesorilor și elevilor de a colabora online. Mai sunt multe de spus aici…

S-au schimbat cumva copiii în ultimii ani?

Copiii rămân copii în orice epocă și timp, însă pe Generației Z nu-i mai poți manipula cu fraze clasice la care pe timpuri reacționau elevii. Ei au nevoie de alte abordări, sunt copii hipersensibili, veşnic nemulţumiţi şi ofensaţi de cele mai banale lucruri, adesea neadaptați la greutăți, infantili și narcisiști. Mai nou, avem de furcă cu Generația Tik Tok – copii de 14-15 ani, care repede se plictisesc, au o concentrare de atenție minimală, se manifestă pasiv în viața reală, însă virtual, online, se cred mari vedete (pe rețele de sociale), deoarece au adunat câteva sute sau mii de vizualizări la niște clipuri unde ei nu fac altceva decât să se prostească în fața camerei. Mulți profesori se simt dezarmați în fața la astfel de manifestări. În asemenea cazuri, ai nevoie de mult tact, pregătire, multă perseverență în comunicarea activă inclusiv cu părinții, unde trebuie să aplici toată îndemânarea și profesionalismul, psihologia și toate „armele” de care mai dispui.

V-au influențat acești copii, care sunt altfel, v-au schimbat cumva?

Elevii mei au fost permanent acel stimulent care mă impune să fiu mai atentă la ceea ce afirm, la cum mă comport și cum mă prezint în fața lor. Dacă conținutul nu corespunde „ambalajului” îi pierzi repede, iar încrederea unor copii face mult. Dacă o pierzi, practic nu se recuperează… Adesea este nevoie să te cobori la nivelul lor, dar să demonstrezi și să te prezinți ca un lider care îi învață cum să se conducă singuri, adică să fii un adevărat mentor care demonstrează cum se realizează în practică lucrurile. Elevii preferă profesori interesanți, puțin neobișnuiți, care „ies din tipare”, principiali – dar flexibili, exigenți – dar obiectivi, nu rigizi sau autoritari; care demonstrează demnitate și nu trufie goală, profesori care au simțul umorului, care știu să convingă, care inspiră pozitiv și frumos, rămânând permanent inițiați, proactivi și tineri și aici mă refer nu la vârsta din buletinul de identitate…

Elevii au arătat că pot fi parteneri în învățare. Un rol nou pentru ei, dar incredibil de necesar și benefic. Deseori ei mi-au sugerat ce aplicație ar fi mai bună într-o anumită etapă a lecției. Rolul acesta poate va duce către dezvoltarea autonomiei și auto-disciplinei, două meta-competențe fundamentale în societatea cunoașterii. În asemenea cazuri, copiii simt și ei pot fi utili, că pot fi ascultați, apreciați și că părerea și cunoștințele sau experiența lor contează. Iar în dezvoltarea personalității aceste aspecte contează foarte mult.

Dvs ce nu vă plăcea când erați elevă?

În școală, în calitate de elevă, am urât să spun în unele cazuri doar ceea ce voiau să audă unii profesori. Și în asemenea cazuri preferam să mă abțin și să tac. Prefer și învăț elevii mei să aibă o părere proprie și să o spună direct, să-și demonstreze poziția sau atitudinea față de anumite situații sau fenomene, chiar posibil și neplăcute mie. Doar să nu o facă obraznic, pentru a se manifesta ca un rebel, ci să se învețe a critica constructiv, argumentat lucrurile, propunând propriile soluții. Așa se educă liderii, de care atât de mult avem nevoie la moment pentru societatea noastră.

Și peste ani, tot educând lideri vă vedeți?

Ehe…, aproape toată lumea este de acord că scopul suprem al educației este să-i pregătim pentru viitor pe cei care vor să învețe ceva. Cu toate acestea, niciodată nu a fost mai greu să ne imaginăm sau să spunem cum va arăta viitorul. Lucrurile evoluează în ultimul timp atât de spontan, neobișnuit și neașteptat, încât deja îmi este cu adevărat complicat să planific ceva. Cu certitudine, îmi doresc să mă aflu acolo unde mă voi simți necesară și utilă, sănătate să fie! Cum zicea o bună colegă: „trebuie să trăim curajul, să fim împreună și… să învățăm din tot ce vom trăi!”

Foto: Arhivă personală

 

Distribuie articolul:
Cuvinte cheie: