Liza Arzamasova, în vârstă de 26 de ani, a devenit noua eroină a emisiunii YouTube „Alena, la naiba!”. Într-o conversație cu Alena Zhigalova, vedeta „Fiicelor tăticului”, care va deveni mamă pentru prima dată în septembrie, a vorbit despre sarcină și viitoarea naștere, despre căsătoria cu Ilya Averbukh, în vârstă de 47 de ani.

Ilya Averbukh și Liza Arzamasova s-au întâlnit la spectacolul „Ice and Fire” în 2010, la care actrița a avut un rol, iar patinatorul a fost regizor de producție. La acea vreme, vedeta „Fiicelor lui tati” avea 15 ani, iar celebrul sportiv avea 36 de ani.

„Nunta a fost o decizie spontană și reciprocă. Eu am fost imediat de acord”, a spus Liza.

Decizia a fost luată în pandemie. „Pandemia a fost un test important pentru mulți oameni”, a mai adăugat actrița.

Sarcina actriței se desfășoară normal. Această perioadă este una dintre cele mai fericite din viața ei. 
„Am observat că atenția merge spre interior. Ascult cu jumătate de ureche, percep totul de parcă nu aș fi aici singură. Culorile în care este pictată lumea din jurul meu au devenit mai strălucitoare. Totul îmi face plăcere, mă încântă”, a spus Liza. 

Actrița a decis că va naște la Moscova. Și nu dorește ca Ilya să fie prezent la naștere, pentru că pentru ea este vroba de un moment destul de intim.


Nu am nicio opinie categorică, cu privire la această chestiune, dar aș vrea să parcurg acest proces, cumva, delicat. Știm deja pe cine așteptăm, dar nu vrem să vorbim încă despre asta”, a mai spus vedeta. 

Vizionează aici tot interviul, pentru a afla mai multe detalii: 

Foto: instagram/Liza
Sursa: spletnik.ru 

Distribuie articolul: