Majoritatea țărilor din lume au renunțat la restricțiile anti-COVID, odată ce pandemia a devenit o grijă mai mică în viețile noastre. Iată unde putem călători în 2022, fără să ne preocupe testarea COVID, certificatul de vaccinare sau purtarea obligatorie a măștii.

România

Începând din 9 martie, țara vecină a renunțat la starea de alertă și, implicit, la toate restricțiile ce surveneau din aceasta. Concret, pe teritoriul Româniri NU vom mai trebui să:

  • purtăm mască de protecție,
  • să prezentăm certificatul digital,
  • să prezentăm PLF-ul la intrarea în țară și nici certificatul digital.

De asemenea, se elimină limitele orare impuse pentru comercianți, iar unitățile vor putea funcționa la capacitate maximă. Practic, restaurantele nu se vor mai închide la 22:00, iar evenimentele vor fi reluate fără restricții.

Instituirea măsurii carantinei cu o durată de 5 zile pentru persoanele care sosesc în România și nu prezintă certificatul digital al UE privind COVID-19 care să ateste vaccinarea, trecerea prin boală în ultimele 180 de zile anterioare intrării în țară sau testarea negativă RT-PCR pentru COVID-19 efectuată cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării/intrării în România.

Bulgaria

Adăugăm și Bulgaria pe listă, deși aceasta încă menține anumite restricții, deoarece pentru turiștii cu cetățenie română, a renunțat la forme de verificare suplimentare.

Cetățenilor care sosesc din România (inclusiv din Republica Macedonia de Nord, Turcia, Serbia, Ungaria, Polonia, Cehia, Slovacia, Israel și Egipt), li se permite intrarea DOAR în baza prezentării documentelor de călătorie (carte de identitate sau pașaport aflate în perioada de valabilitate) FĂRĂ a mai fi necesară prezentarea documentelor în legătură cu COVID-19, potrivit MAE.

Polonia

Începând cu data de 28 martie 2022, autoritățile poloneze au abrogat toate restricțiile privind călătoriile în Polonia. Prin urmare, nu mai există obligația de a:

  • prezenta certificatul de vaccinare la trecerea frontierei;
  • efectua teste pentru virusul SARS-CoV-2;
  • intra în carantină la sosire.

Țara este vecină cu Ucraina, dar este deschisă turismului, scrie The Mirror.

Lituania

Lituania este un alt stat care a renunțat la restricțiile COVID, intrarea în țară făcându-se fără necesitatea de a prezenta certificatul de vaccinare sau vreun test COVID negativ.

Cu toate acestea, este de menționat faptul că, la sfârșitul lunii februarie, Lituania a anunțat starea de urgență, ca răspuns la invazia rusă a Ucrainei. În acest sens, autoritățile avertizează asupra unor potențiale schimbării în cazul în care conflictul din Ucraina se agravează.

Muntenegru

La 8 aprilie 2022, Guvernul Muntenegrului a anunțat relaxarea restricțiilor în vigoare, după cum urmează:

  • a fost eliminată obligația prezentării certificatelor europene/naționale COVID, a testelor PCR și a testelor rapide, la intrarea în Muntenegru, călătorii fiind obligați să respecte celelalte măsuri epidemiologice de bază;

  • nu mai este necesară prezentarea adeverinței naționale de vaccinare COVID/a certificatului european COVID pentru vizitarea instituțiilor culturale, facilităților de catering, facilităților care organizează jocuri de noroc, facilităților sportive și în aer liber și respectiv, a centrelor de fitness și sălilor de sport;
  • se elimină purtarea măștilor în spații închise și deschise, cu anumite excepții:
  • se recomandă în continuare purtarea măștii în celelalte unități comerciale și instituții publice.

Norvegia

Guvernul norvegian a anunțat eliminarea, începând cu luna februarie 2022, a tuturor măsurilor prevăzute de reglementările COVID-19.

A fost eliminată obligația prezentării unui rezultat negativ al unui test SARS-CoV-2 efectuat înainte de sosirea în Norvegia, precum și obligația de înregistrare a intrării pe teritoriul norvegian; se recomandă precauție persoanelor nevaccinate care călătoresc în Arhipelagul Svalbard.

În plus, se recomandă testarea anti-COVID-19 doar în cazul adulților care prezintă simptome; nu mai este recomandat ca persoanele infectate cu SARS-CoV-2 să informeze contactele apropiate.

A fost eliminată obligația izolării și a fost înlocuită cu recomandarea ca adulții diagnosticați cu COVID-19 să rămână acasă timp de patru zile; această recomandare este evaluată permanent și este de așteptat să fie modificată în câteva săptămâni.

Danemarca

Începând cu data de 1 martie 2022, Danemarca NU mai impune niciun fel de restricții la intrarea în acest stat în contextul pandemiei de COVID-19 pentru persoanele care sosesc din state membre UE și Schengen.

În Danemarca, puteți să vă plimbați în portul colorat Nyhavn din Copenhaga, să descoperiți Grădinile Tivoli sau să mergeți în căutarea Micii Sirene, potrivit The Mirror.

Mare atenție însă la Groenlanda, care, deși se încadrează în Danemarca, insula are propriile reguli COVID în vigoare și, în prezent, puteți vizita doar dacă sunteți complet vaccinat sau v-ați recuperat după COVID.

Suedia

Din data de 1 aprilie 2022 au fost eliminate toate restricțiile cu privire la călătoriile în Suedia ale cetățenilor străini.

Astfel, aceștia nu mai trebuie să prezinte un certificat OVID-19 digital UE sau un certificat echivalent, indiferent de țara din care sosesc.

Suedia are o mulțime de locuri fascinante de vizitat, de la palatele regale, la parcuri naționale întinse – și chiar un muzeu întreg dedicat trupei de succes suedez ABBA, potrivit The Mirror.

Cehia

Nu mai există nicio restricție sau condiție de natură epidemiologică în ceea ce privește intrarea cetățenilor străini pe teritoriul ceh.

Pe teritoriul ceh este obligatorie purtarea măștii în spațiile interioare ale unităților medicale, instituțiilor de asistență socială, precum căminele pentru persoane vârstnice, căminele pentru persoane cu dizabilități etc.

Costa Rica

Începând cu luna septembrie 2020, Costa Rica a intrat în faza de redeschidere/reluare controlată a activităților.

Toate frontierele terestre au fost deschise în luna noiembrie 2020.

Începând cu data de 1 aprilie 2022, autoritățile costaricane au eliminat și pentru turiștii străini restricțiile de intrare anterioare, introduse în contextul pandemiei de COVID-19, spre exemplu obligativitatea achiziționării unei asigurări medicale, prezentarea unui certificat de vaccinare sau completarea unui formular sanitar.

Indiferent de ce destinație alegeți, siguranța personală este primordială.

Sursa: wall-street.ro

Distribuie articolul: