Limba noastră e limba română. E o dezbatere în Republica Moldova privind denumirea limbii, unii o numesc limba de stat, iar alții fac greșeala grosolană de a o numi limba moldovenească. Da, există graiul moldovenesc, dar nu o limbă de sine stătătoare.  Denumirea limbii nu trebuie să fie un subiect al dezbaterilor publice, cu atât mai puțin unul politic.

Marele lingvist Eugen Coșeriu a declarat în cadrul mesei rotunde din  3 noiembrie 1994 la Facultatea de Litere a Universităţii Bucureşti, că  teoria aşa-zisei limbi moldoveneşti este inventată din considerente politice. Acesta afirma că: „Savantul lingvist onest este dator să ia atitudine faţă de acest fals, să-i dezvăluie esenţa şi să-l combată cu ajutorul demonstraţiilor ştiinţifice“ Cum putem noi contesta părerea unui mare om de știință, care e renumit în întreaga lume? Cum poate un politician sau un simplu cetățean să contrazică părerea unui om de știință, al cărui obiect de cercetare e limba. A spune că limba noastră e moldovenească înseamnă să îi desconsideri pe marii scriitori ai limbii române, precum Mihai Eminescu, Grigore Vieru, Nichita Stănescu.

Eugen Coșeriu spunea că:

A promova sub orice formă o limbă moldovenească deosebită de limba română este ori o greşeală naivă, ori o fraudă ştiinţifică; din punct de vedere istoric şi practic, e o absurditate şi o utopie; şi, din punct de vedere politic, e o anulare a identităţii etnice şi culturale a unui popor

Denumirea limbii nu  trebuie să fie un subiect politic

În SUA, oamenii vorbesc engleza. Da, engleza din SUA diferă de cea britanică, dar un englez și un american se vor înțelege. Oricât de mândri ar fi americanii, aceștia nu au contestat denumirea limbii pe care o vorbesc. De ce am face-o noi? Denumirea limbii nu trebuie dezbătută de către persoane neavizate. Așadar, politicienii nu au niciun drept de a schimba denumirea limbii după cum le place lor. Denumirea limbii e stabilită. Aceasta nu poate fi contestată de către cei care vor să câștige capital politic și să atragă voturilor unor oameni ușor de manipulat.

E un subiect care nici nu ar trebui să fie dezbătut

În Republica Moldova, fiecare are o părere. Știe, nu știe, nu contează. Basarabenii sunt experți în medicină, în geopolitică, în lingvistică și multe altele. Nu contează că e prost informat, el trebuie să-și exprime opinia, căci e dreptul lui. Cum ar fi să dezbatem Legea lui Newton și să decidem că gravitația nu există? Sau să decidă un grup de oameni că luna e o planetă. Pare absurd, nu? Dar așa procedează unii când vine vorba de denumirea limbii române. Vor să îi convingă pe alții că e moldovenească. Dacă o persoană se prezintă și spune că îl cheamă Ion, atunci de ce nu i-aș spune Eugen? Ar fi lipsă de bun-simț din partea mea.

E o pierdere de energie să dezbatem denumirea limbii. Și, da, are importanță dacă e română sau moldovenească. Pentru că un popor trebuie să știe ce limbă vorbește, trebuie să-și știe istoria.  Haideți mai bine să avem dezbateri despre viitorul Republicii Moldova, despre ce am putea face fiecare pentru orașul nostru, despre reforme.

Ura față de români e xenofobie

În jurul nostru sunt oameni răi și oameni buni. Peste Prut, unii oamenii te ajută, iar alții îți pun piedică. La fel e și în Republica Moldova, în Germania, în Franța etc.  Etnia nu ne definește. Un român nu e mai rău decât un basarabean. Un om poate fi mai rău decât alt om, indiferent de țara în care s-a născut. Așadar, ura față de români e una nejustificată. România ne-a demonstrat că va fi alături de noi și că ne va ajuta. Nu trebuie să urâm un întreg popor pentru anumite fapte ale liderilor din trecut. Nu urăsc nici rușii, deși unii dintre ei susțin războiul din Ucraina. Înțeleg că nu toți sunt așa, înțeleg că sunt mulți oameni buni printre ei. În prezent, avem șansa de a călători prin lume, de a descoperi locuri noi și de a cunoaște oameni de diferite etnii și rase. Haideți să lăsăm xenofobia în trecut.

Ion și Doina Aldea Teodorovici, cei care au luptat pentru cultura românească din Basarabia, cântau:

Suntem în cuvânt şi-n toate
Floare de latinitate
Sub un cer cu stele sudice.
De avem sau nu dreptate,
De avem sau nu dreptate,
Eminescu să ne judece,

Imagine reprezentativă: Cotidianul.md

Distribuie articolul: