Serviciul de telefonie mobilă Unite, al companiei Moldtelecom, împlinește, la 1 martie, 14 ani de la lansare. O perioadă scurtă, dar în care a reușit să atragă aproape jumătate de milion de abonați. Este, de asemenea, singura companie din domeniu numărul de abonați al căreia este în continuă creștere.

Unite este serviciul de telefonie mobilă din Republica Moldova care a cunoscut cea mai rapidă evoluție, care s-a dezvoltat cu forțe proprii, fără investiții și experți din exterior. Este compania care a reușit să unească tot ce e mai bun și să demonstreze că tehnologiile avansate și serviciile de calitate pot fi dezvoltate și pe plan local.

Istoria Unite a început pe 1 martie 2007, atunci când  Moldtelecom a lansat propriul serviciu de telefonie mobilă

Acesta a devenit al treilea operator în acest domeniu în Republica Moldova. Unite a venit cu tehnologii și abordări noi pentru țara noastră, dar și cu cel mai rapid internet pentru acele timpuri – 2,4 Mbps. Bineînțeles, un adolescent care la 1 martie va împlini 14 ani va considera  o astfel de  viteză „din era dinozaurilor”, dându-și cu greu seama că cu doar 14 ani în urmă lumea era atât de „arhaică”. Unite a fost însă mereu în pas cu timpul și a avansat extrem de rapid. Astfel, în 2015, a lansat rețeaua mobilă Unité LTE 4G+, cu o viteză de acces la internet mobil de până la 175 Mbps.

Viteza 4G+ oferă posibilitatea de a descărca şi încărca fişiere de mari dimensiuni, realiza videoconferinţe, asculta muzică online, privi filme în calitate HD sau 3D, juca online şi utiliza aplicaţiile preferate, toate fără întreruperi și într-un timp record.

În 2020, Moldtelecom a finalizat cu succes ambele etape din planul de extindere a rețelei LTE Advanced

Astăzi, toate centrele raionale din țară, dar și alte 53 de localități, dispun de acoperire 4G+. Totodată, nivelul de acoperire a rețelei Unite 4G a crescut de patru ori pe întreg teritoriul țării, iar în fiecare centru raional gradul de acoperire este de 100%.

Unite a evoluat  continuu. S-a dezvoltat  mereu rapid și sigur. Și nu doar a rezistat, pur și simplu, în timp, deși unii tratau cu scepticism acest serviciu lansat de Moldtelecom, dar a cucerit o cotă importantă de piață datorită serviciilor sale de cea mai înaltă calitate și a ofertelor atractive la nivel național.

Unite este singurul operator care oferă un abonament Nelimitat PE BUNE – adică trafic internet mobil Nelimitat, SMS-uri și minute naționale NELIMITATE, minute în rețeaua Unite și Moldtelecom NELIMITATE, la doar 99 de lei!

Poți să zbori. De asta și recomandăm Fly Magic

Fidelitatea față de clienții săi, inclusiv în cele mai complicate situații, este apreciată. În 2020, când piața telefoniei mobile a scăzut, Unite  a fost singurul operator din Republica Moldova al cărui număr de utilizatori a crescut, cu 7,5%, în timp ce numărul de utilizatori ai celorlalte companii a scăzut cu 8-12%, conform datelor pentru primele nouă luni, furnizate de Agenția de reglementare în domeniu. Unite a fost și singurul operator care și-a majorat cota de piață în 2020.

Moldtelecom rămâne lider și la traficul generat de utilizatorii de internet mobil dedicat

Astfel, aproximativ 54% din tot traficul a fost generat de către abonații Moldtelecom. Datorită ofertelor generoase, Moldtelecom este lider la capitolul media de trafic generat de utilizatorii de acces la Internet mobil prin intermediul smartphone – 6,3 GB. Adică de două ori mai mult decât indicele principalului competitor pe acest segment de piață.

Grija față de clienți face ca Unite să înregistreze cel mai mic număr de abonați care se portează la alte companii. În același timp, ocupă locul doi după numărul de utilizatori portați de la alte companii. Doar în primele nouă luni ale anului trecut, la Moldtelecom-Unite s-au portat aproape 22.000 de utilizatori. Și nu este de mirare, dacă analizăm ofertele  generoase: de exemplu, toți cei care se portează acum la Unite, beneficiază de 50% reducere la internet fix și Televiziune digitală timp de șase luni. În plus, primesc și cel mai performant echipament wi-fi.

Moldtelecom este lider și la capitolul inovații și soluții pentru clienții săi în contextul crizei pandemice

A fost primul operator care a lansat serviciile „Comandă acum”, „Solicită portare” și „Livrare acasă” fără a mai fi necesar sa vii în magazin. Iar grație aplicației MyMoldtelecom, oferă posibilitate clienților să dețină controlul deplin și să gestioneze conturile personale și serviciile, dar și ale membrilor de familie, oricând și oriunde ar fi. Dintr-o singură accesare, își verifică toate conturile, achită facturile, transferă bani pe contul altor persoane sau poate să activeze opțiuni adiționale, fără a se deplasa la magazinele Moldtelecom-Unité.

Moldtelecom, sub brandul Unite, datorită serviciilor sale de telefonie mobilă și Internet mobil, este un jucător important pe piața Republicii Moldova, care concurează cu doi giganți cu capital străin. Moldtelecom este singura companie din acest domeniu, din țara noastră, care a crescut și s-a dezvoltat cu forțe proprii, cu experiență și experți naționali.

„În pofida concurenței acerbe și a pieței mici, Unite, ca parte a Moldtelecom, a reușit să se transforme în rețea națională și modernă, să corespundă așteptărilor clienților săi și standardelor tot mai înalte. A investit mereu în calitate și și-a crescut treptat cota pe piață. A menținut și propune în continuare cele mai atractive tarife. Oferă cea mai largă gamă de servicii la nivel național. La cei 14 ani ai săi, serviciul Unite de la Moldtelecom devine tot mai influent și apreciat, vizibil și solicitat. Este parte a unei companii lider pe piață, care și-a îmbunătățit semnificativ performanțele în anul 2020, și își consolidează zi de zi poziția. Unite este singurul brand național în domeniul său care demonstrează că inovațiile și calitatea nu e neapărat să fie de import.”

P.

Distribuie articolul: