Felul în care am fost iubiți și îngrijiți în copilărie influențează profund tiparele noastre de relaționare la vârsta adultă, inclusiv modul în care ne alegem partenerii. Psihologia atașamentului, un concept dezvoltat de John Bowlby și extins de Mary Ainsworth, arată că primele relații cu părinții sau îngrijitorii devin fundația internă a modului în care înțelegem intimitatea, încrederea și siguranța emoțională.

Există patru tipuri principale de atașament: sigur, anxios, evitant și dezorganizat. Persoanele cu un stil de atașament sigur, care au avut părinți responsivi și afectuoși, tind să caute parteneri echilibrați emoțional și să formeze relații stabile și sănătoase. Studiile din Journal of Personality and Social Psychology arată că acești adulți au un nivel ridicat de empatie și o capacitate crescută de a rezolva conflictele fără a se retrage sau a deveni copleșiți.

În schimb, cei cu un stil de atașament anxios, care au crescut cu părinți inconsistenți emoțional, pot deveni dependenți de validarea partenerului. Se tem constant că vor fi abandonați și interpretează gesturi neutre ca semne de respingere. Această nesiguranță îi poate atrage, paradoxal, către parteneri indisponibili emoțional, perpetuând un cerc de respingere și suferință.

Persoanele cu un stil de atașament evitant, dezvoltate în medii în care exprimarea emoțiilor era descurajată sau ignorată, tind să respingă intimitatea și să evite implicarea profundă. Pot alege parteneri care par independenți și distanți sau care nu cer conexiune emoțională autentică, ceea ce le întărește credința că apropierea este periculoasă.

Atașamentul dezorganizat, asociat adesea cu traume din copilărie, este cel mai instabil și confuz. Adulții cu acest tip de atașament pot oscila între nevoia de conexiune și teama profundă de ea, alegând frecvent relații tensionate, imprevizibile sau chiar toxice. Potrivit cercetărilor publicate în Attachment & Human Development, acest tipar este puternic corelat cu dificultăți de reglare emoțională și stimă de sine scăzută.

Chiar dacă aceste tipare pot părea rigide, psihoterapia, în special terapia centrată pe atașament, a demonstrat că ele pot fi schimbate. Conștientizarea propriului stil de atașament, lucrul cu traumele din copilărie și alegerea conștientă a partenerilor compatibili emoțional contribuie semnificativ la transformarea relațiilor adulte. Alegerea unui partener nu este întâmplătoare, ci e adesea o oglindire a modului în care am învățat să iubim și să fim iubiți în primii ani de viață.

Distribuie articolul: