Dorinţa Statelor Unite de a guverna lumea este de vină pentru situaţa din Ucraina, declară ministrul rus de Externe Serghei Lavrov într-un interviu acordat publicaţiei India Today.

Următoarea fază a acţiunii militare a Rusiei în Ucraina ”începe”, anunţă şeful diplomaţiei ruse în acest interviu.

„Sunt sigur că va fi un moment foarte important al acestei întregi operaţiuni speciale. Armata noastră ţinteşte numai infrastructuri militare şi nu civile”, răspunde şeful diplomaţiei ruse unor acuzaţii potrivit cărora armata rusă comite atrocităţi în Ucraina. Armata ucraineană foloseşte civili ca scuturi umane”, acuză el.

Occidentul nu acordă atenţie faptelor noastre. Ei atrag atenţia asupra unor lucruri false, ca de exemplu ceea ce au spus cu prvire la Bucea”, dă el asigurări.

„Ei (occidentalii) au evocat Bucea la trei zile după ce primarul ucrainean din Bucea a declarat mândru că oraşul era din nou sub controlul lor”, adaugă Serghei Lavrov.

Distribuie articolul: