Astăzi, maestrul Eugen Doga își sărbătorește ziua de naștere. Marele compozitor împlinește 87 de ani.

„Casa mea există acolo unde este creația mea”, mărturisește maestrul Eugen Doga, omagiat astăzi cu prilejul zilei de naștere.

Contemporan al unor epoci demult apuse, Eugen Doga a compus piese muzicale valoroase ce dăinuiesc și sunt îndrăgite de toate generațiile. Artist al Poporului, laureat al Premiului Național și deținător al „Ordinului Republicii”, Doga este una din figurile emblematice ale spațiului românesc, moldova1.md

Maestrul Eugen Doga dezvăluie tainele călătoriei sale muzicale încă de la primele atingeri ale clapei albe a pianului. Într-un gest nevinovat, însă plin de semnificație, el a descoperit „do major”, un acord ce avea să devină esența și programul său de viață.

Acest acord magic, atins întâmplător, a devenit sursa de inspirație care l-a călăuzit pe Eugen Doga prin întreaga sa călătorie artistică. Pentru el, clapele albe ascund un univers infinit de sunete și emoții, iar fiecare notă cântată a fost o poveste în sine, o călătorie în lumea muzicii.

Deși s-a născut în începutul lui martie, maestrul crede că adevăratele primăveri sunt cele din interiorul nostru, mai degrabă decât cele din calendar. Pentru el, timpul nu poate fi măsurat la fel pentru toți, deoarece fiecare persoană are propriul său ritm și schimbare de stare, propria sa evoluție interioară.

“Casa mea este acolo unde există creația mea”, mărturisește Eugen Doga. Acolo unde poate respira liber și crea, acolo unde se naște fiecare notă muzicală și fiecare vers, acolo se află adevărata sa lume, a precizat compozitorul.

Născut în satul Mocra, raionul Râbnița, la 1 martie 1937, Eugen Doga a parcurs o impresionantă carieră muzicală. Absolvent al Colegiului de Muzică ”Ștefan Neaga”, Conservatorului și Institutului de Arte ”G. Musicescu” din Chișinău, el a creat opere remarcabile în diverse genuri muzicale, de la muzica de estradă până la cea de film și de teatru.

Printre capodoperele sale se numără simfonia, cantatele „Primăvara omenirii” și „Curcubeul alb”, precum și numeroase compoziții pentru teatru, film și muzică de cameră. Eugen Doga a compus muzică pentru peste 200 de filme, a creat romanțe și cântece pentru copii, lăsând o amprentă inconfundabilă în peisajul muzical național și internațional.

Distins cu Premiul de Stat și decorat cu ordine și distincții prestigioase, precum „Ordinul Republicii”, Eugen Doga este, fără îndoială, unul dintre cei mai influenți și apreciați compozitori ai secolului trecut.

Celebrul său vals „Gingașa și tandra mea fiară” a fost inclus de către UNESCO în lista capodoperelor muzicale ale secolului trecut, confirmându-i astfel prestigiul și talentul incontestabil.

Distribuie articolul: