Despre primul job am vorbi la nesfârșit, mai cu seamă că emoțiile acestuia ne marchează pe viață. Am provocat-o la amintiri pe creatoarea de pălării Iuliana Chiroșca și am aflat că primul post de muncă a fost unul de grefieră, răsplătit cu doar câteva sute de lei. Însă evoluția în carieră a fost cel mai mare stimul, cea mai mare școală și cea mai mare încercare de a deveni OM.

„În casa noastră termenul de judecător prindea contur”

„Pentru părinții mei eu trebuia să învăț, să învăț bine că sa pot face carieră. În casa la noi mereu se vorbea de notariat, iar termenul de judecător lua contur amplu – era visul tatălui meu, el mă vedea realizată sub cel mai înalt grad, purtând cel mai de onoare titlu. S-a investit în mine mult, de la meditații la chimie la cele de franceză și engleza, fizica și matematica erau materiile pe care le înghițeam greu. Nu-mi mergea mintea și gata. În schimb le făceam temele colegilor mei la engleza și îmi luam angajamente să scriu comentarii la română pentru două sau chiar trei persoane. Acum mă întreb cum oare le puteam scrie diferit pe fiecare.”

„Am făcut visul părinților – Dreptul!”

Cu toate acestea, mereu am avut senzația că nu voi fi cea programată de acasă, că nu voi avea nevoie de multe materii pe care mi le-au băgat în cap cu atâta insistență. Într-un final mult așteptat de familia mea am ajuns licențiată în drept cu diplomă de masterat care pe atunci era sub formă opțională. Primul meu fotoliu în calitate de angajată a fost cel de grefieră în judecătoria sectorului Ciocana. A urmat Serviciul Fiscal de Stat, sediul central și aici povestea a intrat în stop”, ne spune creatoare de pălării.

„La primul job am învățat să tac”

„Primul meu salariu era de vreo câteva sute de lei, foarte puțin pentru o muncă titanică. Mereu în dosare prăfuite… În judecătorii ai multă încărcătură emoțională negativă. Cel mai stresant era să treci toate istoriile oamenilor prin tine. Divorțuri dureroase, crime, violuri etc. În așa instituții îți fracturezi starea ta interioară, devii mai dur și mai puțin încrezător în oameni. A fost un job care mi-a rupt mult din starea mea de confort psihologic și mi-a arătat partea sumbră a lucrurilor. Am învățat să tac, cred că asta este primul lucru pe care trebuie să-l înveți într-o instituție de stat. Să vorbești doar despre dosare și nimic personal. Acolo unde sunt femei acolo a fost și bârfă, și invidie, și vorbe pe la spate. Eu, fiind foarte deschisă, am ajuns să tac și să citesc oamenii din priviri și gesturi.

Statutul nu-i schimbă pe oameni, nici funcția”

Același lucru a fost și la Serviciu Fiscal. Am impresia că pe oameni nu-i schimbă nimic, nici instituția și nici statutul. Toate lucrurile care au trecut prin mine au fost ca să mă învețe cum poate fi mai ușor să supraviețuiești într-o aglomerație, că rezultatele vin doar dacă muncești, că te faci remarcat doar dacă ești perseverent, că îți păstrezi calitățile de om doar dacă rămâi onest și nemanipulat. Sunt unele noțiuni aici (la FISC) care sunt incompatibile cu unele statuturi”, își mai amintește Iuliana.

„Calitatea de OM rămâne valabilă în orice profesie”

„Nu stau acum să mă întreb sau să am regrete pentru etapele parcurse. Știu că facultățile finisate nu vor fi niciodată foarte multe, cărțile citite mereu vor fi prea puține că sa poți fi suficient de luminată la minte. Sunt ferm convinsă însă că ceea ce trece prin noi trebuie să ne învețe un lucru important: sa rămânem corecți și să ne păstrăm calitatea de om în orice circumstanță.

„Vocația și-a spus totuși cuvântul”

Am ajuns să creez pălării nu pentru că nu am învățat prea bine sau am învățat insuficient, ci pentru că termenul de vocație a ajuns să valoreze ceva mai mult pentru mine într-un segment anume din viața mea. Uneori banii, statutul social, performanțele cele pe care le-ai atins ajung să nu fie suficiente soluții în a te regăsi. Pur și simplu vrei să te simți confortabil în pielea ta. Unii găsesc putere în ei că să-și urmeze vocația, unii au acea subtilitate în ei că să se audă și ca să se rupă din tipare”, mai declară Iuliana Chiroșca.

„Și-a demonstrat că e puternică”

E ca un fel de restart: începi totul de la zero, cu dubii și pași neîncrezuți, unde unicul suport este senzația de bine și echilibru pe care o ai de la ceea ce faci. E încurajator pentru că faci totul din suflet, pentru că îți poți satisface senzația de libertate și independență, pentru că în sfârșit ai ajuns să fii în armonie cu tine însuți. E foarte plăcut să te împlinești moral și să lupți să fii prima și cea mai bună într-un job pe care îl iubești și ai făcut totul cu mâinile tale. În ceea ce fac cu Julie Anne Millinery am urcat greu, dar insistent și asta a declanșat în mine energie și motivație… pentru că mi-am demonstrat că sunt puternică”, ne mai spune Iuliana Chiroșca.

Distribuie articolul:
Cuvinte cheie: