UE ia în considerare organizarea unei misiuni de „instruire și asistență” pentru armata ucraineană în țările vecine, a declarat luni Înaltul Reprezentant al UE pentru politică externă, Josep Borrell.

Propunerea va fi discutată săptămâna viitoare la Praga, în cadrul Consiliului miniștrilor apărării din UE, a declarat Borrell într-o conferință de presă la Santander, informează hotnews.ro.

„Sper că va fi aprobată”, a adăugat el. „Uniunea Europeană desfășoară misiuni de pregătire militară pentru armatele țărilor cu care cooperăm. Am făcut-o recent în Mali, tocmai am început să o facem în Mozambic și am făcut-o în Niger. Un război care durează și se pare că va dura necesită un efort nu doar în ceea ce privește furnizarea de echipamente, ci și de formare și asistență în organizarea armatei. Acest lucru este ceea ce se discută între statele membre și va fi discutat politic lunea viitoare la Praga, la Consiliul miniștrilor apărării din UE”, a spus el despre conflictul ucrainean, care a început în urmă cu șase luni, la 24 februarie, odată cu invadarea țării de către forțele rusești.

Reuniunea va avea loc la Praga, întrucât Republica Cehă deține în prezent președinția UE până la sfârșitul anului. Borrell a reamintit că numeroase țări, atât din UE, cât și din afara ei, furnizează echipamente militare Ucrainei și că unele îi oferă deja, în mod bilateral, instruirea necesară pentru a utiliza aceste echipamente.

Distribuie articolul: