Președintele american s-a prezentat vineri, 25 martie 2022, la doar 80 de km de granița cu Ucraina, într-un gest de solidaritate cu Polonia, afectată în special de invazia rusă. El i-a vizitat pe militarii americani din Divizia 82 Aeropurtată a SUA, dislocaţi în Polonia, pentru a consolida flancul estic al NATO după invazia Rusiei în Ucraina. Liderul american a fost extrem de prietenos cu cei prezenți, cu care s-a salutat, a făcut fotografii comune și a mâncat pizza.

„Mulţumesc, mulţumesc mult pentru tot ce faceţi. Voi sunteţi cea mai mare forţă de luptă din istoria lumii (…) Sunteţi în centrul unei bătălii între democraţii şi autocraţi. Ceea ce faceţi este important, cu adevărat important”, a spus Biden în faţa soldaţilor americani pe aeroportul din Rzeszów, localitate devenită un fel de centru logistic pentru primirea refugiaţilor ucraineni.

Deja 2,2 milioane de refugiați au intrat în Polonia, majoritatea intenționând să rămână acolo. Astăzi, 26 martie, Joe Biden s-a întîlnit la Varşovia cu o parte din ei, după care a urmat o întrevedere cu preşedintele polonez Andrzej Duda (care nu a reuşit să ajungă la Rzeszów pentru că avionul său a avut probleme tehnice). Familiaritatea liderului american cu trupele, cuvintele calde rostite despre ele contrastează evident cu distanța menținută de Vladimir Putin față de propriii soldați, morți sau răniți – mii de oameni implicați cu forța într-un război pe care încă refuză să-l numească și nu-l poate justifica. Președintele rus, „criminal de război”, a repetat Joe Biden, de data aceasta alături de omologul său polonez, Andrzej Duda.

Distribuie articolul: