Copiii sunt într-o permanentă dezvoltare, absorbind ca un burete noi cunoștințe și deprinderi. Pe lângă multitudinea de jucării clasice, care însoțesc nemijlocit orice copilărie, pentru o dezvoltare armonioasă contează mai ales jucăriile educative pe care le are copilul la dispoziție. 

Chiar din primele luni de viață, bebelușii descoperă lumea prin gust, culoare și sunet. Chiar și cea mai simplă zornăitoare este o adevărată minune pentru ei, dar, între ani, spectrul de interese crește și el. Copiii învață să meargă, să comunice, să citească și să scrie, iar părinții trebuie să țină pasul cu ritmul lor rapid de dezvoltare și să le ofere cea mai bună educație. Iar cum activitatea de bază a oricărui copil rămâne jocul, dezvoltarea prin joc este inestimabilă!

Ce este educația STEAM și ce soluții oferă pentru un viitor mai bun? 

Ultimele decenii au marcat omenirea prin dezvoltarea vertiginoasă. Deși am obținut tehnologii uimitoare (până la inteligența artificială și realitatea virtuală), am descoperit noi colțuri ale universului (ba chiar am văzut și o gaură neagră autentică), această ascensiune rapidă are și minusuri – sistemul educațional din creșe, grădinițe și școli nu reușește să se adapteze. Vechile principii de educație, cu programele lor școlare învechite, rămân în urma necesităților reale ale economiei secolului XXI. Când necesitatea unei noi direcții în educație a devenit critică, a apărut STEM, iar ulterior STEAM (acronimul înseamnă știință, tehnologie, inginerie, artă și matematică). 

STEAM este o abordare revoluționară, interdisciplinară a cercetării și inovării, care este menită să le ofere copiilor abilități de valoare reală în epoca modernă. Scopul final este de a le da copiilor cunoștințe ce pot fi real aplicate în viața matură, astfel încât micuții să-și descopere talente cu adevărat utile și să-și poată alege cu ușurință o profesie în viitor. Fără frustrarea de a pierde timpul cu activități ce nu aduc plăcere și venituri, fără grija zilei de mâine și cu satisfacția unei ocupații cu sens în viață.

Cum se încadrează jucăriile educative în conceptul STEAM?

Jucăriile educative ce dezvoltă spiritul analitic, gândirea critică, logica, dar și abilitățile creative se încadrează perfect în acest current educațional. Arta a fost introdusă în concept anume pentru că dezvoltă abilitatea de a gândi înafara limitelor ce par obligatorii pentru științele exacte. Marii inovatori și-au pus în valoare și abilitățile artistice, deoarece o invenție presupune și un efort creativ. Jucăriile educative îmbină armonios știința, tehnologia, ingineria și matematica cu frumusețea și plasticitatea artei. Iată câteva exemple reale, care vor fi cu siguranță apreciate de copii și îi vor învăța să experimenteze și să creeze cu plăcere.

  • Telescoape și microscoape reale 

Copiii pot descoperi farmecul universului cu telescoapele de la National Geographic Kids sau se pot avânta în lumea miniaturală cu microscoapele Bresser Junior (și da, firma creează și microscoape pentru adulți, deci copiii obțin mai mult decât o jucărie – un instrument real). 

  • Kit-urile 4M  

Compania 4M International a adus în magazinele de jucării pentru copii seturi de robotică, experimente chimice, fizice, geografice, dar și seturi de creativitate. Cât de fascinant va fi pentru micuți să-și construiască propriul robot, ce va funcționa pe sare!

De fapt, 4M o mulțime de kit-uri pentru a construi diferiți roboței – un mic crab care se mișcă strict în limitele mesei sau un roboțel ce se va plimba pe ușa frigiderului, ba chiar și un robot ce funcționează cu energie solară. Pe lângă farmecul de a construi cu propriile mâini o jucăriile, ca un adevărat inginer, seturile 4M pun bazele unei atitudini respectuoase față de mediu. Seria Green Science are chiar și un kit din care poate fi construit un robot, folosind însăși cutia acestuia! Copiii se vor distra de minune, înțelegând că progresul tehnic nu trebuie să interfereze cu bunăstarea mediului și ecologia planetei.

Tot alături de seturile de la 4M, copiii pot descoperi o nouă viziune asupra lumii, construind cu părinții un sistem de filtrare a apei, propria turbină eoliană sau un labirint prin care să crească plante.

Seria KidzLabs le oferă micuților posibilitatea de a combina distracția cu știința – generând electricitate cu o furculiță și o lămâie, lansând o rachetă cu cu bicarbonat de sodiu sau creând un mini-vulcan. Tot cu această serie, copiii își pot construi propriile dispositive de „spion” sau un caleidoscop fascinant.

  • Seturile deosebite de la Sentosphère

Creatoarea Sentosphère, Véronique Debroise, s-a lăsat inspirată de pasiunea sa față de parfumuri și a creat o serie de jocuri care să trezească şi să dezvolte toate cele 5 simţuri – tactil, olfactiv, gustativ, vizual și auditiv.

Jocurile senzoriale ale acestei mărci permit activități inedite de creare a săpunului, sferelor efervescente pentru baie, a propriilor produse cosmetice sau parfumuri. 

Seria „Planète science” are câteva seturi experimentale ce îmbină armonios fizica și chimia cu distracția.

Seturile de pictură, de modelat și atelierele creative completează gama Sentosphère, încurajând micuții să-și valorifice talentele în cele mai diferite moduri.

  • Jucării muzicale de la DJECO

Educația artistică nu poate fi complete fără muzică. DJECO le oferă copiilor să își cultive dragostea față de aceasta cu instrumente adorabile și absolut funcționale, care vor încânta și un matur prin dimensiunile miniaturale, decorul colorat și buna dispoziție pe care o creează.

Jucăriile educative sunt mereu o idee bună și sunt binevenite indiferent de gusturile și preferințele (sau chiar talentele naturale) ale copiilor. Micuții sunt în permanentă dezvoltare și vor rămâne uimiți să descopere cât de distractive poate fi procesul de învățare, cu jocuri educative de calitate.

Distribuie articolul: