Recent, Jessica Alba a fost invitată la Goop, forumul în care s-a discutat despre  modul sănptos de viață. În cadrul acestei întâlniri a ieșit la iveală una dintre marele frici ale actriței și anume frica de a părea atractivă: „Înainte de asta beu tequila!”

Actrița a spus că, la începutul carierei sale, a încetat să mănânce pentru a nu fi prea „voluptoasă” și să nu atragă atenția sexului opus. Potrivit starului, bărbații de la Hollywood erau fascinați de formele ei seducătoare.

„Am fost crescută de părinți conservatori, așa că îmi era rușine de interesul excesiv manifestat de bărbați pentru mine. Practic, am încetat să mănânc, arătam băiețos, iar toate acestea le făceam ca să nu atrag privirile bărbaților. În Hollywood, chiar poți fi vânată. Bărbații când văd o fată tânără, doresc în mod constant să o atingă sau să vorbească cu ea pe teme nepotrivite. Ei cred că li se permite să se comporte agresiv față de femei”, a mărturisit actrița.

„A trebuit să-mi creez o imagine mai rigidă. Am devenit conștientă de acest lucru chiar înainte de a lucra la Hollywood, iar asta pentru că familia mea chiar era conservatoare. Familia mea avea grijă ca hainele pe care le port să nu fie prea deschise. Mama îmi spunea: “Ai un corp foarte feminin, iar oamenii nici nu înțeleg că ai doar 12 ani!” povestește ea.

Jessica spune că și-a schimbat atitudinea față de sine atunci când născut-o pe Honor, prima ei fiică.

„După nașterea fiicei mele, mi-am dat seama: “Oh, pentru asta este destinat pieptul me! Ca să-mi hrănesc copilul!” Apoi, în cele din urmă mi-am acceptat corpul și am încetat să-mi fie rușine de mine”, a povesit Jessica.

Ieri, Alba și soțul ei au dat primul lor interviu comun. S-a dovedit că actrița urăște să se filmeze în scenele sexuale.

„Acest lucru este de cele mai dese ori dezgustător, pentru că de obicei acești oameni sunt străini pentru tine! Cred că Pierce Brosnan și Bruce Willis sunt bărbați foarte atractivi, dar acest lucru este oarecum ciudat. Acesta este un proces foarte intim. Sunteți atât de aproape, încât mirosiți pielea străinului și, în același timp, trebuie să vă prefaceți”, a povestit actrița.

”Înainte de a filma o scenă de dragoste, trebuie să beau tequila. Înregistrarea unei singure scene poate dura 15-16 ore. Uneori durează o zi întreagă și trebuie să faci același lucru. Și trebuie să recreezi acest moment de fiecare dată, să repeți „vârful” apropierii tale dintr-un unghi, din altul … Apoi lucrezi pentru alt obiectiv. Și în cameră se află încă o echipă întreagă”, a adăgat aceasta.

Sursa: spletnik.ru

Distribuie articolul: