În luna martie este marcată sărbătoarea Mărțișorului, cel mai cunoscut simbol al primăverii. De această tradiție se țin și moldovenii din țară, dar și cei de peste hotare.

Pentru comunitatea moldovenilor din Portugalia, sărbătorirea Mărțișorului este deja o tradiție de mai mulți ani la rând.

Chiar de 1 martie, moldovenii din Portugalia au dat startul evenimentelor legate de Mărțișor cu spectacolul “Sfântă ni-i casa”, organizat de Asociația “Miorița”, președinte Rodica Gherasim.

Evenimentul, ajuns anul acesta la cea de-a VI-a ediție, a avut loc în incinta cine-teatrului São João din or. Palmela și a avut sala neîncăpătoare.

În deschidere, au fost prezentate momente realizate cu potențialul artistic din diaspora, colectivul Asociației “Miorița”, Iuliana Glibiciuc și grupurile de copii ai Clubului Literar-Dramatic “Moștenitorii” și ai “Centrului Educațional al Diasporei Moldovenești din Cascais”.

Surpriza evenimentului a fost interpretul de muzică ușoară, Ion Suruceanu, care a fost întâmpinat cu tradiționala pâine și sare, iar în sală răsunau ropote de aplauze. Maestrul a venit în fața spectatorilor cu un bogat recital compus din piese mai vechi și mai noi, șlagăre de altă dată, fiind cântate împreună cu publicul de toate vârstele.

Spectatorii, veniți din diferite colțuri ale Portugaliei, au simțit atmosfera de acasă și au lăsat lacrimile să brăzdeze obrajii.

Moldoveanul, Iurie Pantazi, medic, stabilit în Portugalia de 17 ani, a venit cu familia la eveniment, tocmai din or. Guarda, nordul Portugaliei. “Am rămas foarte plăcut impresionat. Chiar dacă soția mea portugeză, Paula, și fiul meu, Gabriel, nu înțeleg româna, ei mă însoțesc cu drag la astfel de evenimente. Am parcurs peste 350 de km ca să ajung aici. Am plâns în timpul spectacolului de mai multe ori. Când eram în Moldova, nu aveam bani și nici posibilitate de a mă duce la un concert. Acum, de dragul unui astfel de maestru, am venit cu multă plăcere”, a menționat spectatorul.

Prezenți la eveniment au fost consulul Republicii Moldova în Portugalia, Dl. Oleg Răilean, reprezentant din partea autorităților locale din or. Palmela, Sra. Fernanda Pezinho, reprezentantul “Air Moldova” în Portugalia, lideri ai Asociațiilor de moldoveni și români din Portugalia, precum și alți membri activi din comunitate.

Evenimentul a avut și tentă caritabilă. Au fost colectate mijloace bănești din vânzarea mărțișoarelor, precum și o parte din vânzările biletelor va fi donată Asociației “Prezicere Divină” din Ciuciuleni, Hîncești, Centrului “Phoenix” din Mihăileni, Rîșcani și către atleta moldoveancă din Portugalia, Elena Iabanji.

Organizatorii aduc sincere mulțumiri pentru suportul acordat Biroului Relații cu Diaspora pentru mărțișoarele și diplomele oferite pentru copiii centrelor educaționale, Autorităților Locale Palmela, Companiei “Air Moldova” și Agenției de turism “Davia Travel”, Cafenelei “NOROC”, “Telhados Felizes” și publicului cald pentru prezența la eveniment.

Autor: Olesea Tanașciuc, Lisabona

Distribuie articolul: