Articol de opinie: Fostul premier Ion Sturza spune că situația tensionată din Ucraina ar putea lăsă magazinele din Republica Moldova cu rafturile goale, în contextul în care o mare parte dintre produse sunt importate din țara vecină. Sturza spune că Republica Moldova ar trebui, urgent, să-și suplimenteze stocurile de produse alimentare cu mărfuri din România.

Potrivit ex-premierului, țara noastră s-ar putea confrunta cu un deficit de produse alimentare, în condițiile în care o mare parte dintre produsele din magazinele moldovenești sunt importate din Ucraina.
„Moldova trebuie să fie sigură că nu va avea o penurie de alimente. Astăzi, 40% din produsele de pe rafturile magazinelor moldovenești sunt din Ucraina. Din păcate, ele pot dispărea rapid. Trebuie substituite de urgență cu livrări din România. Moldova trebuie alimentată constant cu energie – gaz, curent electric, păcură, carburanți. Nu pentru a se lăfăi, pentru a rezista pe prima linie și pentru a crea condiții zecilor de mii de refugiați”, a scris Ion Sturza pe pagina sa de Facebook.

De asemenea, ex-premierul spune că deși situația este una complicată în regiune, nu există riscuri pentru sistemul bancar din Republica Moldova. Iar una dintre preocupările autorităților de la Chișinău ar trebui să fie lupta cu propaganda și dezinformarea.

„Tot mai mulți mă întreabă – cu ce putem ajuta Moldova, care se află astăzi între bine și rău?
Cu o îmbrățișare!
1. Moldova trebuie să fie sigură că nu va avea o penurie de alimente. Astăzi, 40% din produsele de pe rafturile magazinelor moldovenești sunt din Ucraina. Din păcate, ele pot dispărea rapid. Trebuie substituite de urgență cu livrări din România.
2. Moldova trebuie alimentată constant cu energie – gaz, curent electric, păcură, carburanți. Nu pentru a se lăfăi, pentru a rezista pe prima linie și pentru a crea condiții zecilor de mii de refugiați.
3. Oricât ar părea de surprinzător pentru unii, Moldova are rezerve mari valutare. Sistemul financiar nu este în niciun pericol. Dar pot apărea sincope de genul exemplului de azi – numerarul în valută. BNR și băncile românești pot fi pe poziții.
4. Organele de forță, bănuiesc, au nevoie de suport logistic – echipamente neletale, transmisiuni, protecție civilă, date, informații.
5. Moldova are nevoie de protecție cibernetică.
6. Moldova are nevoie de suport în lupta cu falsurile informaționale.
7. Moldova are nevoie de specialiști în materie de securitate.
8. Este nevoie de un canal de comunicare permanent și securizat la toate nivelurile.
9. Moldova are nevoie de… România!”, a scris Ion Sturza pe profilul lui de Facebook.
Acest mesaj este unul personal și reflectă observațiile domnului Ion Sturza.

Sursa: Facebook/Ion Sturza

Distribuie articolul: