Curtea de Apel București a respins, joi, 11 septembrie, cererea primarului municipiului Chișinău, Ion Ceban, de suspendare a interdicției de a intra pe teritoriul României și, implicit, în spațiul Schengen, valabilă pentru cinci ani.

Instanța a stabilit că acțiunea înaintată împotriva Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Afacerilor Interne și Inspectoratului General pentru Imigrări nu are obiect, întrucât aceste instituții nu au calitate procesuală pasivă. În plus, cererea de suspendare formulată împotriva Poliției de Frontieră și a Serviciului Român de Informații a fost declarată inadmisibilă.

Decizia Curții de Apel București nu este definitivă și poate fi atacată cu recurs în termen de cinci zile de la comunicare.

Măsura de interdicție a fost aplicată în iulie 2025 lui Ion Ceban, lider al Mișcării Alternative Naționale, dar și altor doi cetățeni din Republica Moldova. Astfel, celor trei le este refuzat accesul în România și în cele 29 de state din spațiul Schengen.

La momentul anunțării deciziei, ministra Afacerilor Externe al României, Oana Țoiu, a precizat că măsura are la bază rațiuni de securitate națională.

Ion Ceban a contestat public interdicția, afirmând că nu există temeiuri legale pentru o asemenea decizie. În luna august, primarul a inițiat o acțiune în instanță împotriva a cinci instituții de stat din România: Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Afacerilor Externe, Inspectoratul General pentru Imigrări, Poliția de Frontieră și Serviciul Român de Informații, solicitând anularea interdicției.

Distribuie articolul: