Zeci de instituții de stat din Republica Moldova nu s-au conformat pe deplin regimului de sancțiuni al Uniunii Europene privind acțiunile Federației Ruse de destabilizare a situației din Ucraina. Conform NordInfo, o dovadă în acest sens sunt contractele încheiate anual cu SRL Lukoil Moldova.

 

Potrivit unei investigații realizate de NordInfo, de la începutul anului curent, primării, consilii locale și raionale, precum și centre de sănătate au semnat contracte cu Lukoil Moldova de ordinul sutelor de milioane de lei. Deși, încă din 5 februarie 2023, UE a interzis achiziționarea produselor petroliere rusești.

Potrivit Agenției Achiziții Publice, scrie sursa citată, pentru 2024 cele mai grase contracte au fost semnate cu:

  • Serviciul de Informații și Securitate al RM -3.595.000, (SCROL)
  • Inspectoratul General pentru Situații de Urgență – 6.884. 436,
  • Administrația Națională a Penitenciarelor – 1.335. 366,
  • Ministerul Afacerilor Interne – 1.663.319,
  • Serviciul Vamal al RM- 11.773. 717,
  • Agenția Națională pentru Sănătate Publică- 2.466.200,
  • Inspectoratul General al Poliției – 38.825. 300,
  • Serviciul de Protecție Paza de Stat – 3.163.000,
  • Asociația de Gospodărie a Spațiilor Verzi -14.730.000,
  • Inspectoratul General de Carabinieri al RM – 3.000.000,
  • Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor – 7.856. 900,
  • Baza Auto a Cancelariei de Stat- 3.633. 370,
  • Procuratura Generală – 2.605. 000.

Cea mai mare achiziție de produse petroliere de la Lukoil Moldova a fost făcută de Inspectoratul General al Poliției. Este vorba de suma de 38.825.300 de lei.

Instituția a comunicat pentru NordInfo că, cel puțin, în ultimii cinci ani a încheiat constant contracte cu SRL „LUKOIL-Moldova”, iar în anul curent, suma totală a contractelor de achiziționare a combustibililor este de 44.649.095 de lei.

O altă instituție care face achiziții mari de produse petroliere este și Serviciul Vamal. Instituția și-a explicat preferințele pentru Lukoil Moldova prin faptul că aceasta oferă cel mai scăzut preț. Mai mult, instituția cumpără produse petroliere de la Lukoil Moldova deja de șase ani. În 2024, cifra totală a achiziției este 11.773.717 lei.

Totodată, printre cei care cumpără carburanți de la compania rusească se numără și instituții de stat din nordul țării. RED-NORD din Bălți a achitat în acest an pentru produsele petroliere 7,025 milioane de lei, dintre care 6,073 milioane au fost achiziții de la Lukoil Moldova.

Citește investigația integrală pe nordinfo.md.

Distribuie articolul: