Buncarele de sub uzina Azovstal din Mariupol acum practic sunt singurile adăposturi a oamenilor. Condițiile în care trăiesc ultimii luptători ucraineni din orașul-port și civilii care s-au adăpostit acolo sunt groaznice. 

Potrivit hotnews.ro, unul dintre comandanții adjuncți ai Batalionului Azov din Mariupol, căpitanul Sviatoslav Palamar, afirmă într-un interviu că nu poate da un număr exact al civililor care s-au refugiat în uzină, dar că este de ordinul sutelor și ca aceștia se află în buncăre diferite de cele ale soldaților.

De asemenea, acesta a mai spus că peste 500 de răniți se află în uzina Azovstal, ultima redută controlată de apărătorii ucraineni după ce orașul-port de la Marea Azov a fost încercuit complet de forțele armate ale Rusiei încă de pe 5 martie, a 10-a zi a războiului din Ucraina.

Imagini distribuite pe rețelele de socializare săptămâna trecută arată că printre civilii care s-au refugiat în uzina Azovstal se numără și părinți cu copiii lor.

Palmar a relatat că apa, hrana și medicamentele sunt toate pe terminate. 

El a făcut apel la comunitatea internațională să organizeze un culoar umanitar cu garantori care să asigure evacuarea civililor și apoi a aparatorilor rămași în uzina Azovstal.

Sursa: hotnews.ro 

Trăim vremuri grele și îți aducem informații vitale oră de oră. Ajută-ne să rezistăm. Fii alături de jurnalismul de calitate și noi te vom răsplăti cu cele mai noi știri!
Donează pe Patreon ca să putem continua activitatea portalului mediatic ea.md.

Distribuie articolul: