Un alt interviu din seria concetățenilor noștri plecați peste hotare. Azi, vă prezentăm povestea unui cuplu din Ungheni, Viorica și Maxim Barîșev, care au emigrat într-un oraș german. De ce au plecat în Germania, cum e viața în străinătate și ce ar trebui să facă autoritățile Republicii Moldova ca diaspora să revină în țară, aflați citind interviul.

Daniela Gorincioi: Viorica, aș vrea mai întîi să îți mulțumesc pentru că ai acceptat să participi la interviu. Ai fost nevoită să alegi calea străinătății. De ce?

Viorica Barîșev: Și eu îți mulțumesc Daniela pentru oportunitatea de a mă împărtăși cu experiența acumulată. Primul motiv pentru care am plecat din țară este corupția din țară. Al doilea motiv – mă simțeam străină în țara mea. Al treilea motiv a fost remunerarea scăzuta a clasei muncitoare. Soțul meu practic era nevoit să meargă peste hotare pentru a reuși să acoperim cheltuielile pentru chirie, achitare servicii comunale și întreținere. Eu, însă, nu aș fi plecat niciodată de lângă părinții mei. Aș fi vrut să stau în țara mea, să fiu în lumea mea creativă alături de prieteni, să merg în fiecare duminică la biserica, dar am ajuns pe cealaltă parte a monedei, în lumea mare, printre străini, departe de tot ce este drag sufletului. Un lucru foarte greu.

DG: De ce ai ales Germania?

VB: De fapt, ea m-a ales. Sincer, cred că Germania ar fi fost pe la mijlocul listei țărilor unde aș fi dorit să emigrez. Asta până în momentul când am început să-i descoper frumusețile arhitecturale, or eu fiind un om care îi place tot ce ţine de artă și frumos.

DG: De cît timp sunteți în Germania și cum stai cu învățarea limbii germane? Până la urmă e o limbă străină cam grea.

VB: Sunt de aproape trei ani în Germania. Maxim are peste patru ani. Limba germană într-adevar nu e uşoară, aș spune chiar că e foarte grea. Când am venit, nu cunoșteam decât cuvintele de salut și mulțumesc. Am urmat un curs intensiv de limbă germană, care a durat un an, împărțit pe mai multe module. Predarea a fost doar în limba germană, deci practic trebuia să pui capul în mișcare și să fii concentrat în timpul lecției. Un minus foarte mare pentru mine au fost și, parțial, lecțiile online din cauza pandemiei, eu fiind genul de om care am nevoie de comunicare.

DG: În contextul în care sunt mulți migranți în Germania, dar și în orașul Bremen unde stai tu la moment, cum este diaspora din R. Moldova? Sunteți uniți? Comunicați între voi?

VB: Eu sunt un om foarte comunicativ, deci primul lucru care l-am facut când am venit a fost să găsesc persoane cu care să comunic. Astfel, ne-am facut niște prieteni de familie, cu care ne împărtășim bucuriile și greutățile. Din păcate, nu sunt prea mulți oameni dornici de relații de prietenie cu conaționalii. Motive ar fi mai multe, printre care invidia, experiențele negative cu conaționalii etc. Părerea mea e că, oamenii au devenit mai reci, nu se pot bucura de bucuria altcuiva; au plecat din Moldova, dar moldovenismul și mentalitatea post-sovietică, din păcate, au păstrat-o.

DG: În ce domeniu lucrezi? Și povestește-ne cât de ușor ți-a fost să îți găsești un loc de muncă.

VB: Lucrez în domeniul medicinei, sunt asistentă medicală. Maxim, soțul, lucrează în domeniul construcției, deși e bucătar de profesie. În construcții esti plătit bine, dar și munca e grea. De lucru îți găsesti ușor dacă cunoști limba țării. Deci, după cum îți dai seama, mi-am găsit de muncă după ce am învățat limba. În tot acest răstimp a muncit doar Maxim, el fiind unica sursa de venit atât pentru plățile pentru serviciile comunale, cât și pentru cursul de limbă germană, care a fost destul de costisitor.

DG: Dar dacă e să facem o comparație în ceea ce privește angajările în Moldova, ce poți spune?

VB: După terminarea Colegiului de Medicină am vrut să lucrez la Ungheni, dar a fost distribuit doar un loc, cu toate că era nevoie de personal. După 5 ani am vrut să vin în sat să lucrez, dar tot nu am reușit, fiindcă salariul era mic, iar asistentelor din sat nu le era convenabil să lucreze doar pe un salariu. Am așa o senzație că țara noastră nu are nevoie de specialiști, cu toate că în mass-media se trâmbițează mereu că este lipsă de personal calificat.

DG: Cum este să muncești într-un oraș din Germania?

VB: Ca în două luntre. Practic jobul care îmi place, muncind într-un spital prestigios, profesia de asistent medical fiind complexă și fascinantă pentru mai multe motive. Unul dintre acestea este faptul că există mai multe ramuri pe care te poți specializa, îngrijind pacienții. Mi-e dor de Moldova, dar de câte ori mă duc situația e tot mai gravă acolo pentru că pleacă tinerii și valorile. Mă doare sufletul când știu că de cele mai multe ori suntem exploatați fără milă, iar acasă ne îmbătrânesc părinții și nu are cine să le dea o cană de apă. Asta e durerea mea. Noi, practic voluntar, ne supunem exploatării și pierdem ani din viață, dar cel mai trist e că pierdem viața din ani. Toată lumea vrea să își schimbe viața de pe azi pe mâine. Nimeni nu mai are răbdare să planteze un copac și să trăiască până ajunge la umbra lui. Nimeni nu mai reuseste să-și petreacă batrâneţea în casa care și-a construit-o muncind departe de țara natală.

DG: Ce ar trebui să știe un cetățean din Moldova înainte de a pleca într-un oraș german?

VB: Moldovenii care vor să vină în Germania, ar trebui să știe că banii nu cresc pe copaci și nici cu lopata nu îi strângi de pe jos. Dacă mai serios vorbind, un emigrant ar trebui să se informeze măcar minimum necesar în ceea ce privește legile și cultura/ mentalitatea țării unde dorește să emigreze. Cunoașterea limbii ar fi un plus mare, dar nu o obligație, eu singură după cum am mai spus, am venit cu zero cunoștinte de limbă germană.

DG: Cum este orașul Bremen? Ce exemple ar trebui să ia municipiul Chișinău de la Bremen?

VB: Bremen este un oraș din nord-vestul Germaniei, reședința landului Bremen. Orașul este foarte frumos, cu o arhitectură deosebită; multe minorități etnice, multe culturi religioase, multe obiective cu magazine turistice care merită de vizitat. Chișinăul ar putea lua multe exemple frumoase, de exemplu conservarea obiectelor arhitecturale. Nemții au știut să-și păstreze autenticitatea, indiferent de multitudinea etniilor emigrante.

DG: Ce exemple bune poate lua Moldova de la Germania?

VB: Pistele pentru biciclisti ar fi o idee bună. E o investiție buna în sănătatea cetățenilor, o economisire a combustibilului care s-a scumpit considerabil, cât și reducerea emisiilor de CO2 în atmosferă. Sistemul de învățământ, de asemenea ar fi o idee, cu posibilitatea angajării tinerilor de 16-18 ani ca voluntari, persoane auxiliare sau practicanți în diferite institutii, cu scopul de a-și descoperi abilitățile pentru viitoarea profesie. Promovarea și dezvoltarea turismului, organizarea zilei de munca cu începerea de la ora 7 dimineața până la ora 16.00, aceasta fiind cea mai productivă parte a zilei. De asemenea, un lucru care foarte mult îmi place este că duminicile nu se lucrează, inclusiv magazinele. Nu ai reușit să-ți cumperi produsele sâmbăta, duminică ții post. Ziua de duminică în Germania este zi libera, dedicată familiei. De asemenea, nu se lucreaza nici în sărbătorile religioase mari, nemții fiind creștini catolici.

DG: Ce planuri aveți pe viitor?

VB: Ținând cont de situația social-economică mondială e cam greu să planifici acum ceva. De aceea suntem și noi rezervați în planuri.

DG: Aveți planuri de a reveni în Moldova?

VB: Avem în plan să revenim în Moldova, doar că nu știm când va fi acest lucru. La moment rămânem în Germania, cu speranță, că în viitorul apropiat să se schimbe în Moldova situația spre bine. Primii pași al schimbărilor se văd deja. Nu e atât de ușor să refaci situația social-economică distrusă de zeci de ani într-o luna sau un an. Din păcate sunt prea puțini care înțeleg acest lucru.

DG: Ce ar trebui să facă autoritățile R. Moldova ca diaspora să revină în țară?

VB: Autoritățile din Republica Moldova ar trebui să ia în considerație următoarele aspecte: condiții optime de finanțare la procurarea imobilului pentru tineri; încurajarea tinerilor antreprenori, locuri de muncă cu remurerare decentă.

 

Distribuie articolul:
Cuvinte cheie: