Oleg Bîrsan s-a născut în anul 1967, satul Mîndîc, raionul Drochia. Are doi copii născuți după anul 1986. Este participant la lichidarea avariei de la Cernobîl. Am discutat ce își amintește despre participarea la acel eveniment și ce așteptări are de la guvernare în ceea ce privește susținerea persoanelor participante la lichidarea avariilor de la Cernobâl.

Daniela Gorincioi: Ați fost unul din participanții la lichidarea avariei de la Cernobîl. Se spune că au participat 3.350 de moldoveni. Cum a fost procesul de selecție a moldovenilor?

Oleg Bîrsan: În acel moment exercitam serviciul militar în orașul Kiev, cînd am fost mobilizați pentru a fi duși, dar nu știam unde. Apoi aflasem că au fost aleși soldații care erau în termen militar, unii dintre militarii de rezervă, șoferi, pe care i-a trimis comisariatul militar.

DG: Cât timp ați stat la Cernobâl pentru lichidarea avariei?

OB: Fiecare a stat diferit. Eu am stat acolo 6 luni: o lună în Cernobîl, o lună în unitatea militară din Kiev, acolo exercitam serviciul militar. Unii au stat 3 luni, alții mai mult. Sunt participanți din anii 1986, 1987, 1988, 1989, iar din 1990 deja nu am auzit nimic.

DG: Cum decurgea o zi de muncă?

OB: Eu eram șofer pe mașina secretă. Echipajul era format din un șofer și doi sublocotenenți. Toată informația din zona Centralei Nucleare veanea la noi, apoi sublocotenenții o transmiteau la Moscova, în mod secret.

DG: Cât de sigure erau echipamentele de protecție?

OB: Noi nici nu știam exact unde ne aflăm și ce s-a întâmplat în realitate. Am primit echipament necorespunzător, era un echipament pentru atac cu bombă chimică, nu pentru radiație. Ne-au dat măști, de acestea ca pentru Covid-19. Cei care lucrau chiar pe locul atomocentralei, erau duși cu autobuze care prin părți aveau puse plăci de plumb și ei purtau niște costume care la fel conțineau plumb.

DG: Ce traume au lăsat participarea la lichidarea avariei de la Cernobâl?

OB: Cea mai gravă boale este leucemia. Iar frica era foarte mare deja pentru viitorii noștri copii, care riscau să se nască cu probleme grave de sănătate. Era un verdict mai ales pentru cei care am fost acolo în zona contaminată cu cel mai mare nivel de radiație.

DG: Ca victimă a lichidării consecințelor avariei de la Cernobîl, cu ce problemă vă confruntați în Republica Moldova?

OB: Pentru noi, cei care mai suntem în viață (pentru că foarte mulți deja nu mai sunt printre noi), cumva e de ajuns că SUNTEM. Oricum, mulți dintre acei participanți au nevoie continuu de reabilitare, tratamente care sunt costisitoare, operații peste hotare și singuri nu își permit aceste cheltuieli. Mi-aș dori ca guvernarea actuală să ia în calcul toate aceste lucruri la fel ca guvernările anilor 2000-2020 care erau alături de noi din punct de vedere financiar și asta era oricum o mare alinare în caz de o situație mult mai dificilă. La moment, dacă apare o situație mai complicată cumva deja încercăm noi între noi să ne ajutăm în primul rând.

DG: Ce ar trebui să facă statul pentru a vă susține pe cei care ați participat la lichidarea avariei de la Cernobîl?

OB: Statul ar trebui să intervină și să acorde ajutor la acei participanți care ajung prin spitale și necesită intervenții costisitoare. La moment, se acordă gratuit unele medicamente dar dintre cele ieftin, pe care și singuri am putea să le procurăm, iată când vine vorba de ceva mai scump și un tratament într-un spital, e mai complicat aici, nu facem față cheltuielilor. Statul nu ar trebui să uite că noi atunci nu am mers din dorință proprie pentru a ne face rău mai apoi și am fost acolo pentru întreaga omenire.

DG: De-a lungul timpului, guvernările Republicii Moldova s-au interesat de sănătatea participanților la lichidarea avariei de la Cernobîl?

OB: Da, au fost guvernări care ne-au oferit indemnizații pentru reabilitare, medicamente, înlesniri mai multe, dar s-au mai modificat legile. Anii 2000-2010 a fost o perioadă când chiar am fost mult ajutați, și cu bani pentru a ne procura o locuință sau a face reparație. Am fost mereu chemați pentru un șir de controale, analize, ni se ofereau foi de odihnă la sanatorii destul de bune.

DG: Ce lecție ar trebui să învățăm noi din acest accident nuclear?

OB: Această catastrofă ne-a învățat că o societate poate depăși orice tragedie doar dacă se lucrează solidar pentru binele comun și există instituții care protejează în primul rînd viața oamenilor, evitând experimentele ân urma cărora ar putea suferi întreaga omenire.

DG: Cum era Cernobâlul în acea perioadă, după accident?

OB: Până la incident era un oraș foarte frumos. După, devenise pustiu, înspăimântător, te apuca groaza când vedeai câte sate și orașe în jur erau pustii. Prin luna iulie-august natura era foarte verde și fructele foarte mășcate, de 3 ori mai mari decît în mod normal erau. Era totul trist.

DG: Ați dori să vă întoarceți acuma în acel loc?

OB: Da, dar cred că e periculos încă. Și nu știu cum aș rezista amintirilor conștientizând acum și toate consecințele acelei catastrofe.

DG: Ce ar trebui să ia în considerare statele care au centrale nucleare pentru a evita o astfel de catastrofă???

OB: Statele care au Centrale nucleare desfășoară o politică de securitate nucleară care include un set de principii, norme care prevăd măsuri pentru îmbunătățirea continuă a securității nucleare. Dar, în general, aceste centrale ar trebui înlăturate cu timpul, să se opteze pentru reducerea numărului acestora.

Distribuie articolul:
Cuvinte cheie: