Ce este podologia, care sunt cele mai frecvente probleme cu care se confruntă pacienții săi, dar și motivul apariției acestora, ne-a povestit Olesea Dragoman, specialistă în domeniul podologiei. 

De șapte ani are grijă de tălpile și pedichiura clienților săi, dar acum mai bine de trei ani, după ce a înțeles că nu-i poate ajuta cu toate problemele pe care le invocă aceștia, Olesea a renunțat la efectuarea procedurilor de înfrumusețarea în schimbul studierii problemelor dificile. Astfel, ea a decis să-și îmbogățească cunoștințele și a studiat ramura podologiei la cei mai buni specialiști din Republica Moldova și Ucraina. De atunci, a tratat multe unghii încarnate, tălpi crăpate, bătături incomode și chiar ciuperci, reușind să le aducă zâmbetul celor care până mai ieri nu puteau să pășească ușor pe picioare, iar astăzi aleargă și dansează liber și fără griji. Podologa ne-a răspuns la întrebări și astfel am aflat detalii din culisele acestei profesii extrem de importante.

Mai întâi de toate, vreau să te întreb ce este, de fapt, podologia, deoarece știu că mulți o confundă cu procedurile estetice, cum ar fi pedichiura cu gel.

Podologia este o știință de frontieră între mai multe discipline: chirurgie, ortopedie, dermatologie și endocrinologie. Un podolog nu poate doar să pună un diagnostic, ci și să trateze un pacient. Uneori nici chirurgii nu pot rezolva probleme de acest fel, frecvent le tratez după ce au lucrat ei.

Un podolog tratează afecțiuni precum unghii încarnate, infecții, talpă diabetică, bursita, calusuri, bătături, etc. Adresarea la timp la un podolog poate preveni multe situații neplăcute în viața pacientului și a celor apropiați. Nu știu de ce oamenii încurcă un podolog cu un specialist în domeniul pedichiurii, de câteva ori chiar am fost întrebată dacă fac acoperirea cu gel (sunt categoric împotriva gelului, deseori după acoperire vin clienții să-și trateze unghiile). Da, eu fac pedichiură, dar este o pedichiură medicală și pot stabili o problemă în stadiul incipient, lucru pe care un meșter în domeniul înfrumusețării nu o va face.

Care sunt cele mai frecvente probleme cu care se confruntă femeile de la noi? Problemele bărbaților sunt aceleași?

Aș vrea să încep cu motivul apariției și mai apoi despre problemă. Femeile noastre poartă încălțăminte strâmtă și incomodă, tocuri, doar ca să fie mai atrăgătoare și frumoase, până și eu purtam înainte doar pantofi cu toc! Da, este frumos, dar acest lucru favorizează apariția problemelor de tipul unghiilor încarnate, deformarea tălpii, monturile (hallux valgus), etc.

Și bărbații au aceste probleme, dar cel mai frecvent se adresează cu probleme de ordin infecțios și unghii încarnate, de asemenea, din cauza transpirației excesive, mai frecvente la bărbați decât la femei, aceștia dezvoltă hiperhidroza piciorului.

Ce este diferit în îngrijirea tălpilor/picioarelor în sezonul rece? Este cumva perioada rece a anului potrivită pentru anumite proceduri?

La fel ca în sezonul cald, toamna și iarna necesită o grijă aparte pentru picioare. Din cauza aerului uscat din încăperi, unele persoane simt cum pielea tălpilor se strânge, iar dacă acest moment nu va fi prevenit, puteți să vă confruntați cu problema crăpăturilor. De asemenea, tălpile pot transpira mai mult iarna, iar pentru această problemă există creme speciale, pudră sau alaun ars – dacă nu doriți să dezvoltați o infecție. Îngrijirea picioarelor este mereu importantă!

Sezonul nu afectează nicio procedură de refacere sau tratare a unghiilor, orice procedură trebuie făcută în timp util, astfel încât să nu mai apară probleme.

Una dintre cele mai dureroase probleme cu care se confruntă mulți, sunt unghiile încarnate. Cum evităm această problemă și cum poate fi rezolvată atunci când apare?

Problema unghiei încarnate se rezolvă foarte ușor și rapid, dacă persoana s-a adresat la timp la un podolog. Pentru a preveni astfel de situații, vreau să vă recomand adresarea la un specialist pentru a face manichiura medicală. Astfel, piciorușele voastre vor fi în siguranță.

Tratamentul unghiei încarnate este individual, în funcție de cât de gravă este problema.

O altă problemă sunt bătăturile. De la ce apar și de ce nu este bine să le tăiem de sine stătător? 

Calusurile apar din cauza faptului că este perturbată biomecanica piciorului – sarcina nu este distribuită corect la mers. Chiar și cei mai frumoși pantofi, dar incomozi, pot duce la schimbarea mersului unei persoane – începem să mergem într-un mod diferit pentru a nu răni locul dureros, iar din aceasta apar calusuri. Bătăturile cu rădăcină apar deoarece greutatea și presiunea sunt concentrate în același loc, iar tulpina acesteia intră adânc asemeni unui cui și ne creează probleme.

Călcâiele crăpate: Știm că această problemă este de multe ori neglijată. La ce probleme grave poate duce acest lucru?

Crăpăturile la nivelul călcâielor sunt o problemă frecventă care poate fi însoțită de un sindrom de durere, ce reduce capacitatea de muncă și limitează posibilitatea de a practica sporturi active. Cel mai des, fisurile acționează ca o „poartă de acces” pentru pătrunderea agenților patogeni, ceea ce poate duce la multe probleme.

Poți să le oferi un sfat cititoarelor EA.md?

Sfatul principal pentru cititoarele EA.md – Picioarele sunt fundamentul nostru, de la ele pornesc multe boli. Este mult mai simplu ieftin, eficient și efectiv să rezolvăm problemele în stadiu incipient, decât să așteptăm până acestea vor deveni urgente. Vizitați la timp podologul!

Mulțumim pentru interviu, Olesea Dragoman!

Distribuie articolul: