Curajoasă, ambițioasă, creativă, dar flexibilă și cu respect pentru oamenii din jur, Eugenia Buzu este producatoare autohtonă de mezeluri tradiționale. Acum 7 ani s-a alăturat afacerii de familie și a învățat de la zero, alături de tatăl său, cum să o gestioneze și să conducă împreună, pentru a avea succes. Deși a fost greu, acum este mândră de ceea ce a obținut de-a lungul timpului.

„Este o afacere de familie fondată din 2015 de tatăl meu, apoi o continui eu, ne remarcăm succesul prin calitatea superioară și deosebită a mezelurilor noastre. Lucrăm doar natural, ECO,  fără adaosuri de chimie, mezelurile fiind făcute pe baza unor rețete vechi care au istorie, exact cum se făceau cândva. Producem și condimentul de paprika dulce și iute, pe care mai apoi le folosim în mezeluri. Avem o armată de consumatori fideli care mereu ne apreciază”, menționează Eugenia.

„Am început acum șapte ani, înainte de a face mezeluri, aveam crescătorii de porci și ne ocupam cu carnea crudă. Ideea i-a venit tatălui meu, am decis să facem un produs original. Mezelurile sunt doar din carne naturală, de la crescătoriile mici autohtone, au un gust deosebit, nu seamănă cu ceea ce se comercializează în rețelele mari”, a spus antreprenoarea.

Carne crescută natural, condimente naturale, pasiune, multă muncă și implicare – sunt ingredientele cheie care stau la baza succesului.

„La bază stă o cantitate mare de carne natural, condimente naturale, de la noi, nu folosim absolut nimic chimie; și produsele se coc în cuptor de cărămidă, și doar pe lemn natural, din pomi fructiferi. Oamenii apreciază mult aceste produse, fiindcă este gustul la bucata ceea de carne pe care o cocea cândva bunica în cuptor, chiar și atunci când pe 4 luni am stopat activitatea, toți oamenii ne-au căutat și atunci când am revenit pe piață, auzeam doar fraze «cât de mult v-am căutat», «îmi pare bine ca ați revenit», «nu am mai găsit același gust ca la voi»”, afirmă ea.

Distribuie articolul: