Anastasia Cruz este o tânără din Republica Moldova, care a emigrat în Islanda. Pe contul ei de Instagram, aceasta împărtășește experiențele și impresiile despre țara nordică. Recent, romanul ei ,,Vremena” a apărut în librării. Am rugat-o pe tânăra scriitoare să ne povestească despre romanul ei de debut.

Vreau să te cunoaștem mai bine. Ne poți povesti despre tine?

Mă numesc Anastasia și mă identific în mai multe roluri, printre care mai nou – și cel de mamă. În cadrul acestui interviu însă, urmează să vorbesc în calitate de autoare de carte, după ce recent a fost lansat romanul meu de debut – „Vremena”. Încă mă obișnuiesc cu faptul că ceea ce odată am pus pe foaie fără vreo ambiție ieșită din comun, azi e la raft în librării.

Am scris pentru mine, ca să mă eliberez de această istorie, pur și simplu pentru că nu puteam să nu scriu.

Sunt originară din Republica Moldova, unde am studiat Finanțe și Bănci, apoi Jurnalism. De la începutul lui 2017 locuiesc în Islanda, o insulă pe mijlocul Oceanului Atlantic de Nord.

Ce te-a determinat să părăsești Republica Moldova?

De-a lungul anilor am fost întrebată acest lucru de foarte multe ori și răspunsul meu s-a tot modificat ușor de la an la an, deși sincer de fiecare dată. Cert e că n-am plecat pentru că n-aș fi avut de lucru acasă, așa ca în cazul multora dintre conaționalii noștri. N-aveam nici copiii de hrănit și nici ceea ce am tot zis că m-a făcut să emigrez nu îmi mai pare că a fost adevăratul motiv. La o adică, în 2017 despre Islanda nici nu știam prea bine unde se află pe hartă; că între noi a fost dragoste la prima vedere, e alt subiect.

Emigrarea a fost o decizie spontană, adaptarea relativ ușoară, de aceea acum privind în urmă cred că pur și simplu „așa a trebuit să fie”.

Te-ai întoarce acasă?

Nu exclud posibilitatea de a reveni cu traiul la Chișinău, dar cel mai entuziasmat de această idee e totuși soțul meu islandez. Dacă o să se întâmple în viitorul apropiat va fi în primul rând datorită insistenței lui.

„Acasă” pentru mine e totuși acolo unde îs cei dragi mie și dacă ar fi să revin în Moldova aș zice că vin de acasă… acasă.

Ce te-a determinat să scrii un roman?

Scriu de când mă știu, iar de pe la majorat încoace, nu e un secret – pasiunea mea m-a și hrănit.

Tot ce am făcut fiind acasă în Moldova a avut mereu cumva legătură cu literele. Am fost în presa scrisă, apoi am făcut puțină televiziune, apoi am lucrat în cadrul unor proiecte jurnalistice transfrontaliere. În ultimul an, înainte să plec, am activat în calitate de specialistă în Comunicare și PR în sectorul neguvernamental. În Islanda acest lucru însă nu e posibil.

Poate că va veni ziua când voi vorbi islandeza fluent, dar nu cred că voi putea vreodată să „simt” o limbă străină în toată diversitatea și cu toate nuanțele ei, așa cum îmi „simt” limba maternă. În Islanda m-am reprofilat în plan profesional, ceea ce fac nu are nicio legătură cu pasiunea mea pentru pus litere pe foaie, dar în continuare nu cred că pot lăsa o zi să treacă fără să scriu, nu știu cum e.

Așa s-a întâmplat că azi în lumea asta mare există o carte cu numele și prenumele meu pe ea: „Vremena” de Anastasia Cruz. Pentru cei curioși, „Cruz” e un pseudonim pe care mi l-am ales acum mulți ani.

Cât timp a durat să scrii romanul? Ce te-a inspirat?

Am lucrat la manuscris aproximativ un an și jumătate, în perioada 2018-2020, apoi în contextul unei serii de evenimente neplăcute pe plan global și regional, cam doi ani și jumătate a durat redactarea manuscrisului și publicarea propriu-zisă. Din decembrie 2022 , cartea este deja la raft, în librăriile Bestseller.

Despre romanul „Vremena” obișnuiesc să spun că este „o istorie aproape adevărată”, acesta fiind și răspunsul la a doua întrebare. Poate că următoarea carte va fi rezultatul unei alte abordări, dar de data aceasta toate personajele și parcursul lor, nu o să neg, sunt puternic ancorate în realitate.

Povestește-ne puțin despre roman și personajul principal?

Romanul psihologic „Vremena” descrie experiența unei mame care își pierde fetița de numai cinci ani într-o luptă inegală cu o boală necruțătoare. Cartea este structurată în douăzeci și unu de capitole, care se împletesc între ele: unele sunt scrise din numele mamei, altele din numele copilului.

Momentul culminant este acel în care lupta pentru viața micuței Vremenà se duce cu mâinile goale, atât la propriu, cât și la figurat. Ultimul capitol descrie un dialog încărcat cu foarte multă emoție, despre care într-un final cititorul va fi cel care va decide dacă a avut loc cu adevărat sau nu.

Ce crezi că îi învață romanul tău pe cititori?

Seria de evenimente descrise în carte prezintă un adevăr despre care nu se vorbește atât cât ar trebui: nimeni nu știe cum să atingă durerea altuia, mai ales când este vorba despre un eveniment atât de „contra naturii” ca acela când un părinte își pierde propriul copil.

După lecturare, fiecare cititor, fără dubii, își va învăța propria lecție.

Ce recomandări ai pentru fetele care nu au curajul să-și publice textele?

One step at a time. Dacă să își vadă cartea publicată e o idee care le sperie, atunci să-și facă puțin curaj ca măcar să trimită editurilor manuscrisul. Din păcate sau din fericire, nu e ca și cum trimiți textul și mâine cartea e la raft. Pe de o parte statistica spune că doar 2% dintre manuscrisele primite de edituri ajung cărți, pe de altă parte chiar și în cazul unui manuscris bun, procesul durează luni sau chiar ani și poți renunța cam oricând la idee dacă decizi că nu mai vrei să îți publici textul. Să primești o părere din exterior totuși nu strică niciodată, mai ales dacă vine de la un editor profesionist.

Poate primind un feedback pozitiv e acel ceva ce îți dă curaj să continui, cel puțin așa s-a întâmplat și în cazul meu. Dacă nu primești o ofertă de colaborare din prima, îți amintești că J. K. Rowling, autoarea celebrei serii de cărți Harry Potter a fost refuzată de 12 ori înainte ca o editură să accepte să îi publice prima carte. Cărțile ei s-au vândut în peste 500.000.000 de copii, fiind traduse în peste 70 de limbi. La fel, poți începe prin a publica pe un blog fragmente din ce scrii.

Pentru băieții care scriu aș avea același sfat, de altfel.

Crezi că în Republica Moldova literatura scrisă de bărbați e mai apreciată?

Nu știu dacă sunt neapărat persoana potrivită pentru a da o apreciere obiectivă stării de lucruri în domeniu. Opinia mea subiectivă este că nu există o problemă în acest sens. Dacă o să o observ vreodată, voi fi în prima linie vorbind despre asta. Cred foarte mult în egalitatea de șanse între bărbați și femei.

Distribuie articolul:
Cuvinte cheie: