27 august 1991. Ziua în care ne-am declarat independenți. Ziua în care am încercat să fim liberi. Ziua pe care am ratat-o ani mai târziu, aducând la putere tot felul de partide mari și mici, unioniste și comuniste, care ne-au tot dezbinat, ne-au rupt în bucăți și ne-au îndepărtat de frumosul vis al Independenței. Deși astăzi politicienii se vor întrece în a ticlui mesaje de felicitare, iar artiștii vor da concerte cu mare patos, eu văd această sărbătoare ca pe un motiv de a ne aminti cât de fragili și dependenți mai suntem.

27 august 1991. O dată cronologică care a însemnat o mostră de justiție seculară, când după ani grei de robie comunistă, ne-am eliberat. Este probabil, unul din puținele momente când moldovenii (sau basarabenii) au dat dovadă de un mare curaj. Acel cuțit ajuns la os i-a determinat pe părinții noștri să decidă că viitorul nu mai stă sub umbrela roșie a unui stat megaloman.

27 august 1991. Ziua în care decretăm „solemn, în virtutea dreptului popoarelor la autodeterminare, în numele întregii populaţii a Republicii Moldova şi în faţa întregii lumi:

REPUBLICA MOLDOVA ESTE UN STAT SUVERAN, INDEPENDENT ŞI DEMOCRATIC, LIBER SĂ-ŞI HOTĂRASCĂ PREZENTUL ŞI VIITORUL, FĂRĂ NICI UN AMESTEC DIN AFARĂ, ÎN CONFORMITATE CU IDEALURILE ŞI NĂZUINŢELE SFINTE ALE POPORULUI ÎN SPAŢIUL ISTORIC ŞI ETNIC AL DEVENIRII SALE NAŢIONALE”.

Am ales să ne exercităm dreptul la autodeterminare și să ne oferim acea gură de libertate bine meritată, cu prețul jertfei istorice pe care au adus-o bunicii și străbunicii noștri, în încercarea de a rezista în fața tăvălugului comunist.

Legislativul care a votat Declarația de Independență a Republicii Moldova

Ce avem acum, la ani distanță de la această Independență? Suntem oare pe deplin Independenți? Cred cu fermitate că acel punct pe axa istoriei noastre este momentul care ar trebui să ne inspire curaj, respect, luptă, forță.

Suntem un popor care de foarte multe ori a lăsat mâinile în jos. Am acceptat cu smerenia unei victime să fim măsurați după calapoadele și interesele celor care și-ar dori să învie un trecut demult îngropat. Am moștenit trauma generațiilor trecute și învățăm să trăim cu ea. Trecem Prutul ca acasă, dar încă mai simțim diferențele.

Poate că Independența a fost obținută pe hârtie în acel 27 august 1991, dar nici acum nu suntem pe deplin Independenți. E o luptă pe care o vom duce până la spălarea păcatelor vechi, până la acceptarea unui parcurs istoric adecvat, până la momentul când generațiile nostalgicilor vor înțelege că trecutul e făcut să rămână trecut.

Ce-ți doresc eu ție, dragă Moldova? Să fii mândră de cele deja obținute. Să înveți din cele deja trăite. Să prinzi curaj pentru cele ce vor urma. Să ridici fruntea din praful istoriei. Să te dezici încet de hainele robiei. Să accepți că rănile limbii tale, a teritoriului, sunt demne de a fi arătate, nu ascunse de ochii lumii. Să nu uiți că încă mai lupți pentru acea Independență și că din obscurul trecutului încă se mai întind ghearele celor ce vor să aducă teroare peste tot.

La mulți ani, Moldova! La mulți ani, Acasă!

 

Sursă foto: Timpul.md, InfoPrut

Distribuie articolul: