Închisoare pe viață pentru o tânără din Italia și o moarte dură pentru o româncă. Potrivit Digi24, o tânără de 33 de ani, din România, a fost condamnată la închisoare pe viață în Italia, pentru că și-a torturat și ucis prietena, tot româncă, împreună cu iubitul ei. Sentința este definitivă, după ce Curtea de Apel din Palermo a confirmat la începutul acestei săptămâni pedeapsa pronunțată anterior de altă instanță.

Nicoleta a dispărut de acasă în noaptea de 16 spre 17 martie, după ce și-a anunțat părinții că iese în oraș ca să se întâlnească cu prietena ei. Părinții au dat-o dispărută când au văzut că nu se mai întoarce, iar cadavrul ei au fost descoperit după 2 zile, lângă localitatea Marsala, din Sicilia.

Așadar, Margareta B. și iubitul ei, un tânăr italian, Carmelo B., au torturat-o și ucis-o pe Nicoleta, care avea 25 de ani, în martie 2019. Cele două tinere erau prietene încă din copilărie, după ce au descoperit că amândouă s-au născut în România și au fost adoptate de familii din Italia.

Margareta și iubitul ei au fost singurii suspecți. Expertiza criminalistică a stabilit că Nicoleta a murit în chinuri: a fost înjunghiată de mai multe ori, arsă cu țigara, apoi stropită cu benzină și incendiată cât încă mai era în viață. 

Procesul în acest caz a început în octombrie 2019. Carmelo B. și-a recunoscut fapta și a optat pentru o procedură simplificată, astfel că pedeapsa pentru el a fost mai blândă, de 30 de ani de închisoare. Margareta, însă, și-a negat vina, iar procedura de judecată s-a prelungit în cazul ei. A fost condamnată la închisoare pe viață anul trecut, sențința rămânând definitivă săptămâna aceasta.

Motivul crimei nu este clar. Unele surse spun că Margareta ar fi decis să se răzbune pe prietena ei, după ce a aflat că aceasta avusese o relație cu iubitul ei, iar altele spun că Margareta îi cerea Nicoletei mereu bani, dar nu-i restutuia niciodată împrumuturile, iar când aceasta a refuzat să o mai finanțeze, a decis să o pedepsească.

Sursa: Digi24

Distribuie articolul: