Al treilea Festival Internațional de Muzică „Jara” este declarat închis. De pe scena care s-a stabilit în mod tradițional pe țărmul Mării Caspice au izbucnit ultimele hituri. Printre vedetele bine cunoscute s-au regăsit și fețe noi, care nu au putut să rateze zeci de discuții și să-și etaleze cele mai frumoase ținute. 

Ceremonia de închidere a festivalului „Jara-2018”, care a fost precedată de multe ore de repetiții, a început cu un covor roșu tradițional. Vera Brejneva, Albina Djanabaeva și Valeri Meladze, Yulia Kovalchuk, Emin Agalarov, Denis Klyaver, Diana Arbenina au fost printre vedetele care au cochetat în fața aparatului de luat vederi.

 

Pentru finala „Jara” a zburat în Azerbaidjan și Zara. În timp ce reporterii se aglomerau în jurul ei, ea a mărturisit că a început să se îngrijoreze încă înainte de spectacol

„Sper că publicul mă va primi cu căldură, și să se bucure de performanța mea, pentru că acesta este cel mai important lucru pentru un artist”, povestește interpreta.

În ceea ce privește organizatorii festivalului – Emin Agalarov, Serghei Kojevnikov și Grigori Leps, au fost mulțumiți de rezultatele celei de-a treia ediție „Jara”. Potrivit lui Emin, acest festival a fost un mare succes, dar încă mai există loc pentru creștere – data viitoare Agalarov a promis să aducă și mai multe stele în Baku și să pregătească multe surprize.

„Anul viitor, se așteaptă  mai multe surprize pentru spectatori. Acum terminăm această ediție și deja pe întâi august mă întâlnesc cu echipa mea pentru a discuta idei pentru festivalul următor.”, a declarat interpretul.

În cele din urmă, „Jara 2018”, a fost fierbinte în tot sensul cuvântului: pe parcursul întregului festival temperatura exterioară nu a scăzut sub 35 de grade.

Iar intepreții au făcut atmosfera încă mai fierbinte prin ținutele lor și piesele pe care le-au intepretat.