După doi ani de relație, actrița Lily Collins, în vârstă de 36 de ani, și regizorul Charlie McDowell, în vârstă de 37 de ani, și-au unit destinele sâmbătă, pe 4 septembrie. Cei doi au avut parte de o nuntă cu un peisaj spectaculos, la izvoarele termale din Dunton, Colorado. 

„Ceea ce a început ca un basm este realitatea mea pentru totdeauna. Nu voi putea să descriu niciodată cât de nepământesc a fost weekendul trecut, dar magic este un cuvânt destul de bun pentru a începe…”, a notat fiica lui PhilCollins pe contul său de Instagram.

Mireasa a strălucit într-o rochie de la Ralph Lauren din dantelă fină, mulată pe corpul ei zvelt. Peste rochie a avut o mantie la fel din dantela, cu un capișon care i-a acoperit capul.

„N-am fost nicicând mai fericită”, spune mireasa.

Lily a optat pentru un machiaj foarte lejer, care i-a accentuat trăsăturile feminine și gingașe.

„Nu mi-am dorit niciodată să aparţin cuiva mai mult decât ţie, iar acum voi fi soţia ta. Pe 4 septembrie 2021 am devenit oficial unul al celuilalt, pentru totdeauna. Te iubesc mai presus de orice, Charile!”, mai scrie Lily Collins, zâmbindu-ne dintr-un decor aproape ireal, lângă o cascadă.

Regizorul a purtat un smoking negru elegant, din velvet, cu o cămașă albă și papion.

„M-am căsătorit cu cea mai generoasă, mai atentă şi mai frumoasă persoană pe care am cunoscut-o vreodată. Te iubesc, Lily!”, i-a răspuns mirele într-o postare similară pe Instagram. „Acest moment mi se va derula la nesfârşit în minte, de-acum încolo”, a completat Charlie, care este fiul actriţei Mary Steenburgen.

Cei doi sunt logodiți deja de un an și trăiesc o poveste de dragoste foarte frumoasă.

Foto: Instagram/ Lily Collins