Comitetul Naţional pentru Coordonarea Imunizării a recomandat Ministerului Sănătăţii să înceapă vaccinarea moldovenilor cu doza patru. Se întâmplă după ce săptămâna trecută mai multe agenţii de sănătate europene au anunţat că este nevoie de imunizarea cu booster doi din cauza noului val de infectări.

Contactată de Radio Moldova pentru a afla dacă autorităţile în sănătate vor da curs recomandării Comitetului Naţional pentru coordonarea Imunizării, şefa serviciului de informare şi comunicare cu mass-media de la Ministerul Sănătăţii, Elena Mudrîi a declarat că  Ministerul va veni ulterior cu o poziţie la acest subiect, scrie newsmaker.md.

Amintim că vaccinarea cu doza booster doi este recomandată persoanelor de peste 60 de ani, dar şi celor care au o imunitate compromisă în contextul în care o nouă variantă a Omicronului este mult mai contagioasă, iar potrivit specialiştilor imunitatea dobândită în urma vaccinării cu doar trei doze este mai puţin eficientă faţă de noua tulpină.

În prezent peste un milion de moldoveni au primit cel puţin o doză de vaccin anti-COVID, dintre care doar 30 la sută si-au administrat boosterul.

Ultimele date prezentate de autoritățile din sănătate comunică despre 3 360 cazuri noi de COVID. Infecțiile sunt confirmate în perioada 11-17 iulie, fiind cu 1 510 cazuri mai multe în comparație cu perioada 4-10 iulie.

Distribuie articolul: