Concursul „Bătălia cărților” a ajuns la final, la cea de-a VI-a ediție, care se va derula pe parcursul a două zile. Acesta se va desfășura online: sâmbătă, 5 decembrie, ora 11:00, competiția va încadra segmentul copii (11-14 ani), iar duminică, 6 decembrie, vor concura cititorii ce reprezintă segmentul adolescenți (15-18 ani).

Etapa finală, numită sugestiv „Convinge-mă să citesc”, constă în prezentarea unei cărți preferate din lista citită în număr de 10 cărți, aceasta realizându-se în modul cel mai ingenios și original. Finalistul va fi denumit cu cel mai demn, frumos și triumfător titlu, cel de CITITORUL ANULUI 2020.

Participanții vor fi jurizați după: originalitatea expunerii, utilizarea termenilor literari, puterea de argumentare a cărții prezentate. Acest titlu va fi desemnat de către membrii juriului, constituit din specialiști cu o bogată experiență în desfășurarea și aprecierea unor asemenea concursuri: dr. Mariana Harjevschi, director general, BM „B.P. Hasdeu”; Maria Pilchin, șef Biblioteca Centrală, BM „B.P. Hasdeu”; Lidia Grosu, scriitoare, profesor universitar; Victoria Fonari, dr. conf., membru al Uniunii Scriitorilor din RM; Elena Butucel, director adjunct BM „B.P. Hasdeu”.

Menționăm că, începând cu luna martie, când a avut loc lansarea acestei ediții, participanții ambelor categorii de vârstă au avut de citit câte zece cărți, au completat fișa de lectură și carnetul de lectură. Concursul are drept scop stimularea lecturii și promovarea valorilor literare în rândul copiilor și adolescenților. Etapele Concursului s-au desfășurat în perioada martie -noiembrie 2020. Evenimentul se va desfășura online, pe platforma ZOOM. Din motiv, că la concurs participă copii, link-ul nu este în acces public.

Doritorii, sunt rugați să lase un mesaj la adresa: [email protected]