Rog din suflet să mă ajutați să trăiesc, ca să îi pot fi alături fetiței mele de 8 ani, care are nevoie de mamă! Mă numesc Livia, am 33 de ani. În toamna anului 2023 am fost diagnosticată cu cancer uterin (leiomiosarcom).

După diagnosticare, au urmat câteva cure de chimioterapie, care din păcate nu s-au dovedit a fi eficiente. Apoi a urmat o intervenție chirurgicală foarte complicată. După intervenție, au urmat alte trei cure de chimioterapie, deja cu alte medicamente, care însă la fel nu au fost eficiente. Ulterior, medicii mi-au recomandat chimioterapie cu un medicament care nu există la noi în țară, este vorba despre medicamentul Yondelis (Trabectidin), care poate fi procurat doar din afara țării. La moment acesta e unicul medicament care m-ar putea ajuta și ar putea opri sau încetini evoluția bolii. Medicamentul este foarte costisitor. O singură cură de chimioterapie cu acest medicament costă peste 5.000 euro. Pentru a mă ajuta familia a împrumutat bani, ne-au mai ajutat în măsura posibilităților rude, prieteni și cunoscuti, cărora le mulțumesc din suflet. Dar am reușit să acoperim costul doar pentru 4 cure de tratament. Dar pentru a trăi, mai am nevoie de alte cure.

Încă nu se cunoaște numărul exact de cure de tratament, de care va fi nevoie, totul depinde de cum va acționa tratamentul. Sunt cazuri cand unii pacienți fac acest tratament și pe perioade de aproximativ doi ani. Frecvența administrării tratamentului este de aproximativ- o cură de chimioterapie o dată la 21 de zile. Mi-a fost foarte greu să mă decid să apelez cu această rugăminte de a fi ajutată, pentru că mă simțeam foarte incomod și mă simt incomod și acum, dar ceea ce m-a motivat a fost frica și disperarea la gandul că fetița mea de 8 ani, va rămâne fără mamă, ceea ce la vârsta ei e o traumă psihologică și sufletească de nedescris. Noi ne-am străduit pe cat am putut să o protejăm psihologic și ea nu cunoaște cat de gravă e situația mea, dar oricum, văzandu-mă în diferite stări, înțelege și știe că mama are probleme de sănătate. Fiind un copil foarte sensibil, au fost momente când ea îmi spunea cu lacrimi în ochi să nu mă îmbolnăvesc mai rău și că ea se teme să rămână fără mine, îmi spune că vrea să-i fiu mereu alături, iar mie mi se rupe inima la gândul că temerile ei se pot împlini. Nu mi-e frică atât pentru mine, cât pentru ea și tot mai mult de dragul ei am luat decizia dificilă de a apela după ajutor, pentru că din păcate, la moment, nu mai avem altă soluție.
Vă mulțumesc din suflet.

Puteți dona aici.

Distribuie articolul:
Cuvinte cheie: