Pe rețelele de socializare s-au răspândit imagini emoționante. O fetiţă din Ucraina a fost filmată într-un spital, în timp ce cânta imnul ţării sale. Micuţa rănită este bandajată de medici la un picior, după ce a fost lovită de schijele unei rachete. În semn de mulţumire faţă de asistentele care îi bandajează piciorul rănit, fetiţa cântă imnul Ucrainei cu zâmbetul pe buze.

Potrivit antena3.ro , Anton Gerashchenko, consilierul ministrului de Interne din Ucraina, a fost cel care a publicat pe contul său de Twitte, imaginile impresionante cu fetiţa de aproximativ 5 ani, care fredonează imnul Ucrainei, după ce a fost rănită de rachetele nemiloase ale ruşilor.

„Astfel de imagini demonstrează cât se poate de clar, cât de puternic este acest popor”, a spus jurnalistul. 

De asemenea, internauții după ce au văzut imaginile video au scris că acest lucru este încă o dovadă că ocupanții ruși nu au nicio șansă să învingă poporul ucrainean.

Vocea plină de optimism a micuţei a răsunat în spitalul plin de pacienţi răniţi în urma atacurilor violente lansate de ruşi în ultimele zile, iar momentul emoţionant și acum este vizualizat de internauți. 

Sursa: antena3.ro 

 

Distribuie articolul: