După cum se știe, din luna februarie 2022, Rusia a intrat cu tancurile în Ucraina, peste un popor pașnic care nu a deranjat decât prin faptul că sunt liberi și aleg independent ce curs să urmeze în viitorul lor. Bine, pe lângă asta ar mai fi și niște resurse naturale și zăcăminte care i-au făcut cu ochiul mizerabilului lider din Kremlin astfel încât, sistematic și de mult timp, a umplut capurile rușilor (și nu doar) cu otrava propagandei ca să se poată desfășura liniștit sub paravanul frăției, fără ca să fie deranjat cu prea multe întrebări.

Motivele sunt lesne de înțeles, chiar dacă mintea lui Putin a luat-o razna după douăzeci de ani de conducere și doi ani de subsol și, s-ar părea că numai un doctor specializat în psihiatrie îi poate da de capăt. Cei deștepți știu că Rusia și-a dorit mereu Ucraina în postură de frate mai mic, sau mai bine zic, lacheu, iar cei mai puțin deștepți debitează prostiile lui Soloviov despre opt ani în Donbas și eliberarea vorbitorilor de limbă rusă (de cine?).

Personal, am ferma convingere că scenariul din Donbas a fost copiat cu precizie și e fix același de pe vremea conflictului din Transnistria, conflict care ne-a adus instabilitate economică și statală, sărăcie și dezastru – adică darurile clasice cu care vin rușii de obicei în ospeție, pe lângă dezbinare, ură, vărsare de sânge și moarte.

Ieri o rachetă rusă ar fi secerat viețile a doi oameni nevinovați în Polonia, iar nu demult localitatea Naslavcea din Moldova a avut parte de același scenariu, doar că a fost o întâmplare fericită că nu au murit oameni. Și, ca să vezi, turma noastră iarăși a început a blama ucrainenii. Că din cauza lor bucăți de rachetă rusă (care, apropos, a trecut în repetate rânduri prin spațiul aerian moldovenesc fără nici o problemă) au căzut în Naslavcea.

Cinismul unora este de-a dreptul stupefiant. Adică ucrainenii sunt vinovați că s-au apărat. Și, în genere, un președinte normal ar fi cedat demult în fața rușilor, ca să nu moară oameni. Dar iată Zelenski nu a vrut să cedeze acolo un 20% din teritoriu care să se transforme într-o Transnistrie oleacă mai mare și să sugă sângele ucrainenilor vreo 30 ani înainte. Noi demult am fi cedat.

În mintea unui popor condus de demnitari pro Kremlin timp de zeci de ani de zile, negrul e alb și albul e negru. Știu. Însă poate a venit timpul să analizăm și să comparăm cum trăim noi în raport cu acele țări care s-au lepădat de ruși ca de satana? Hai, că poate dacă se face frig și întuneric ni se vor trezi simțurile și gândirea logică. Poate, scuipați în obraz fiind de atâtea ori de pe ecranele putiniste, când ne ștergem, ștergem și mentalitatea sclavagistă, primitivă și slugarnică cu care ne-am deprins să-i privim pe frații ruși?

Cheltuielile mari, gazul scump, electricitatea – acesta-i prețul usturător pe care noi, ca țară, suntem nevoiți să-l plătim azi ca să nu ne stea copiii și nepoții în genunchi mâine. Pe cei care vor spune că odată cu  cursul European al țării nu ne va fi mai bine, îi invit să meargă în excursie în cel mai prăpădit și uitat de lume sat din Europa, după care să vadă un orășel mărișor din Rusia.

În general e foarte curios fenomenul că iubitorii de russkii mir trăiesc oriunde, numai nu în Rusia, oftează după Uniunea Sovietică mergând în vacanțe în Europa, postează mesaje denigratoare despre America de pe telefoane americane. Poate că, vorba unui fost președinte, ne lipsește ceva, nu știm exact ce, dar ar fi bine să nu ne lipsească? Poate că acel ceva se află în cutia craniană moldavă?

Eu din februarie am rămas cu mult mai puțini prieteni decât am avut vreodată. Cu mult mai puține rude comunic. Am și eu facturi mari de plătit, mi-am mai luat un job part time, asta e. Poate, din cauza volumului de lucru crescut ca să-mi pot achita facturile, am mai puțin timp liber de petrecut cu fiu-meu, dar măcar am speranța să-l văd la 18 ani nu în calitate de carne de tun pentru ambițiile unor psihopați. Mă uit la nepoată-mea, care abia învață a gânguri și mă gândesc că poate ea va trăi mai liber, mai curat, mai fără frică decât au trait străbunii ei. Așa să ne ajute Dumnezeu. Și Valerii Zalujnyi.

Distribuie articolul: