Am citit zilele trecute pe un grup cu tematică sexuală despre un caz în care soția refuză să realizeze o practică sexuală dorită de soțul ei, mai exact era vorba despre sexul anal. Soțul nu aplică violența fizică, dar fiindcă lui îi face plăcere așa tip de sex, soția rabdă, deși i-a spus de nenumărate ori că acest lucru îi provoacă durere și îi este, pur și simplu, neplăcut. Soțul însă i-a spus clar că refuzul va duce la sfârșitul mariajului lor!

Pe lângă faptul că m-a revoltat lipsa de orice fel de bun simț al soțului, m-au revoltat și unele comentarii de la bărbați în legătură cu această situație. „Deh, atunci să divorțeze, dar va fi vina ei!”. Se traduce cam așa: „El, sărmanul, are necesități și are dreptul la ele, iar ea nu i le satisface, deci este vinovată și să-și asume!” .

Poftim?! Adică, în contexul ultimelor evenimente, femeile și copilele violate în Ucraina de către soldații ruși sunt vinovate, că ei au și ei niște necesități! Facepalm.

Le-aș sugera celor care comenteză astfel să și le imagineze mama sau fiica lor în atare ipostază. Cu siguranță ar cânta altfel…

Să fim înțeleși și să punem punctul pe i: ceea ce se întâmplă în cuplul dat se numește viol marital. Adică, chiar dacă soția are raporturi sexuale cu soțul, tot un viol este, fiindcă abuzatorul este conștient că îi provoacă suferință partenerei sale și totuși insistă ca actul să fie consumat. Mai mult, acesta insistă, prin șantaj emoțional.

Mă întreb când va dispărea din societatea noastră tendința absolut infectă de a învinui victima și nu agresorul? Când vom înțelege că femeia nu aparține bărbatului și per general, nimănui, contrar opiniei bisericii sau a celor frustrați?

Citisem undeva că, dacă femeia a spus „da” la înregistrarea căsătoriei, nu înseamnă că și-a anulat dreptul de a spune „nu!” când nu dorește să facă sex cu soțul. Că na, sunt zile când n-ai chef!

Percepția eronată că nu ai voie să refuzi vine, la fel, din interpretarea greșită a rolului femeii în familie. Mulți se conduc după legea biblică ce spune că femeia să se supună întru totul bărbatului ei, dar uită că aceste cuvinte au o condiție, și anume reciprocitatea. Și în cazul de față, a doua parte o cam anulează pe prima.

Toți zâmbesc pe sub mustăți când preotul la cununie spune: „Femeia trebuie să se teamă de bărbat”, dar cumva uită că anterior se zice că bărbatul trebuie să-și iubească femeia, așa cum a iubit Hristos biserica. Or, despre ce dragoste vorbim dacă plăcerea proprie nu ține cont de suferința omului cu care împarți viața?

Constrângerea, de orice fel, șantajul, de orice fel – acestea se numesc violență. Iar acest lucru anulează orice cuvinte de iubire, orice cadouri și orice buchete de flori, pentru că acolo unde e iubire nu este loc de frică.

Amin!

Distribuie articolul: