Guvernul SUA a decis să renunțe la testarea de noi arme antisatelit. Statele Unite devin astfel prima țară care interzice realizarea de teste militare care presupun interceptarea și lovirea sateliților cu o rachetă. Anunțul a fost făcut la începutul acestei săptămâni de vicepreședinta SUA, Kamala Harris, la baza militară a Forțelor Spațiale ale SUA din Vandenberg, California.

„Simplu spus, aceste teste sunt periculoase, iar noi nu le vom mai efectua”, a spus Kamala Harris care este în același timp și șefa Consiliului Național Spațial (National Space Council), conform BBC.

Anunțul a venit într-un moment în care Washingtonul cooperează extrem de strâns cu Kievul în domeniul informațiilor secrete, în plin război provocat de invazia armatei ruse în Ucraina.

În acest context, experții occidentali și-au exprimat îngrijorarea că sateliții de spionaj americani ar putea fi loviți și doborâți de Rusia.

Americanii au testat prima armă antisatelit în 1985. Chinezii – în 2007, iar rușii – în 2021

Interzicerea armelor antisatelit face parte din strategia administrației Joe Biden de a promova folosirea „responsabilă” a spațiului, iar Kamala Harris a sugerat ca și celelalte țări care dispun de capacitatea de a ținti sateliți aflați pe orbita terestră ar trebui să procedeze la fel, potrivit digi24.ro.

Singurele state care au testat cu succes arme antisatelit sunt SUA (în 1985 și 2008), China (2007), India (2019) și Rusia (2021).

Distrugerea obiectelor spațiale prin intermediul rachetelor antisatelit este o acțiune nesăbuită și iresponsabilă. Deșeurile spațiale rezultate în  urma acestor teste pun în pericol sateliții și alte obiecte spațiale vitale intereselor de securitate, economice și științifice ale tuturor națiunilor și provoacă riscuri suplimentare pentru astronauții aflați pe orbită”, a precizat Kamala Harris, conform unui comunicat al Casei Albe.

Deși țintele lovite în testele întreprinse de SUA, China, India și Rusia erau fie sateliți scoși din uz, fie fragmente de „gunoi spațial”, o astfel de acțiune este considerată extrem de periculoasă deoarece provoacă și mai multe deșeuri spațiale care riscă să afecteze sateliții funcționali de pe orbita terestră.

Arma antisatelit a Rusiei care a pus în pericol Stația Spațială Internațională

În noiembrie anul trecut, SUA și-au exprimat îngrijorarea față de testarea, de către Rusia, a unei arme antisatelit care a generat un câmp potențial periculos de gunoi spațial.

Lovirea de către ruși a unui fost satelit sovietic, scos din uz, a provocat cu acel prilej peste 1.500 de fragmente de deșeuri. Echipajul de la bordul Stației Spațiale Internaționale a fost nevoit să își îmbrace rapid costumele spațiale și să intre în navetele spațiale de salvare, din cauza pericolului ca stația orbitală să fie lovită de resturile rezultate în urma distrugerii fostului satelit.

Conform Tratatul spațiului cosmic, adoptat în Adunarea generală a ONU în 1966 și intrat în vigoare un an mai târziu, spațiul cosmic ar trebui să fie destinat exclusiv folosirii în scopuri pașnice, științifice. Amplasarea de arme ori armament pe orbita terestră este interzisă, la fel și desfășurarea de orice fel de activități de natură militară.

„Sindromul Kessler” care poate duce la distrugerea tuturor sateliților de pe orbita terestră

În plus, odată cu sporirea și dezvoltarea sateliților și a progreselor tehnologice, spațiul din vecinătatea Pământului a început să devină o uriașă „groapă de gunoi”: de la debutul erei spațiale în 1957, odată cu lansarea primului satelit de către sovietici (Sputnik), omenirea a plasat pe orbita terestră un total de 12.170 de sateliți. În acest moment, deasupra noastră gravitează 7.630 de sateliți, dintre care în jur de 4.700 sunt activi și 2.930 scoși din uz. În plus, conform estimărilor NASA și ESA, în jurul planetei gravitează sute de milioane de fragmente și deșeuri cosmice.

Încă din anul 1978, cercetătorul NASA Donald Kessler a avertizat asupra pericolului unei astfel de ciocniri în spațiu. Cunoscută în prezent sub denumirea „sindromul Kessler”, teoria susține că orbita terestră va ajunge, într-o bună zi, mult prea aglomerată și „poluată” atât de sateliți, cât și de așa-numitele „gunoaie spațiale”.

Astfel, o simplă ciocnire a unui fragment spațial cu un satelit ar putea declanșa o reacție în lanț cu efecte catastrofale asupra vieții pe Pământ: ciocnirea s-ar produce la viteze de zeci de mii de kilometri pe oră și ar genera sute sau mii de alte fragmente care vor continua să se deplaseze la viteze similare. Aceste fragmente ar putea, la rândul lor, să lovească alți sateliți sau obiecte și tot așa, până când orbita joasă terestră ar deveni suprasaturată de un număr incontrolabil de proiectile care să facă inoperabili toți sateliții.

Distribuie articolul: