Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a declarat că una dintre prioritățile noului Legislativ va fi reglementarea spațiului informațional online și a rețelelor sociale — un domeniu care, potrivit oficialului, se află „într-un vid legislativ” în Republica Moldova.

Grosu a subliniat că lipsa unui cadru legal clar îngreunează dialogul cu marile platforme digitale, care solicită norme naționale clare pentru a se conforma. „Prima întrebare care ne-ar fi adresată ar fi: care sunt reglementările voastre naționale?”, a explicat acesta.

În prezent, doar extensiile online ale posturilor TV pot fi monitorizate de Consiliul Audiovizualului, însă „în rest, la noi e vid”, a spus președintele Parlamentului.

El a adăugat că există deja discuții între instituții, inclusiv cu Consiliul Audiovizualului, privind necesitatea unei dezbateri publice ample pentru stabilirea unui cadru legal.

Curtea Constituțională a recomandat recent Parlamentului să consolideze competențele autorităților în reglementarea platformelor online, mai ales în perioadele electorale, pentru a proteja spațiul informațional, cu respectarea libertății de exprimare.

Distribuie articolul: