Grecia, Cipru şi Israel vor continua să lucreze împreună la proiecte de construcţie a unor conducte de gaze naturale, dependenţa energetică europeană devenind un nou pol al atenţiei din cauza războiului din Ucraina, au declarat marţi miniştrii lor de Externe, citaţi de Reuters.

Ministrul israelian de Externe Yair Lapid, care s-a întâlnit cu omologii săi grec şi cipriot la Atena, a declarat că invadarea Ucrainei de către Rusia a schimbat structura pieţei energetice din Europa şi din Orientul Mijlociu. Cei trei aliaţi, a spus el, vor căuta să-şi intensifice legăturile energetice şi să-şi extindă cooperarea în următoarele luni, pentru a include mai multe ţări.

Uniunea Europeană îşi propune să îşi reducă dependenţa de gazele ruseşti cu două treimi în acest an şi să pună capăt tuturor importurilor de combustibili fosili din Rusia până în 2027, din cauza invadării Ucrainei de către Moscova, scrie news.ro.

Cipru, Grecia şi Israel au convenit să construiască cel mai lung şi mai adânc cablu electric subacvatic din lume, care va traversa fundul Mării Mediterane şi va lega reţelele lor de electricitate. Proiectul, numit Euroasia Interconnector, este de aşteptat să fie finalizat până în 2024.

Un alt proiect care a fost convenit între cei trei este conducta submarină EastMed. Concepută pentru a aproviziona Europa cu gaze naturale din estul Mediteranei, conducta se află în planificare de câţiva ani.

”Continuăm proiecte precum Euroasia Interconnector şi conducta EastMed… şi suntem încrezători că atunci când vor fi concretizate vor avea o altă valoare practică şi geostrategică pentru Mediterana de Est şi Uniunea Europeană”, a declarat Ioannis Kasoulides, ministrul de Externe al Ciprului.

Distribuie articolul: